Skip to content
Știri locale Suceava

Cum se face trafic de țigări cu parapanta coordonată prin GPS la frontiera de Nord. Polițiștii au găsit un aparat prăbușit

Monitorul de Suceava

O parapantă cu motor care transporta ţigări de contrabandă a căzut pe un câmp din județul Suceava, la sfârșitul săptămânii trecute. Se pare că pilotul a avut o problemă tehnică şi a aterizat forţat, după ce a deschis şi paraşuta de siguranţă, potrivit Monitorul de Suceava.

Polițiștii care au ajuns la locul incidentului au găsit doar o mie de pachete de ţigări, suspectându-se că restul ţigărilor au fost aruncate din zbor.

Toată zona a fost cercetată de polițiști, însă pilotul nu a fost găsit.

Poliţiştii cred că aparatul de zbor era condus de un ucrainean. Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din Suceava interceptează săptămânal transporturi de ţigări pe calea aerului. Marfa este aruncată de sus, în locuri stabilite anterior, de unde este preluată de cărăuşi. Acţiunile sunt coordonate prin GPS.

Motoparapantele pleacă din Ucraina, trec peste frontieră şi zboară la înălţime foarte joasă, pentru a nu fi detectate de radare. Chiar dacă sunt reperate, poliţiştilor le este greu să acţioneze, putând interveni doar asupra celor de la sol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *