România conservatoare sau progresistă, România „stat tampon” între Occident și Rusia, iar mai recent și între Occident și SUA, România lui „totul sau nimic” sau țara în care trenează mitul „liderului salvator”. În cadrul ultimului episod al emisiunii „Business Focus” la Ziare.com, sociologul și activistul Gelu Duminică, profesor asociat la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, cunoscut pentru analizele sale asupra comunităților vulnerabile, proceselor de radicalizare și problemelor de integrare socială, explorează modul în care identitatea țării noastre a fost și este modelată de dihotomii și de istoria geopolitică a Europei, dar și despre soluțiile care există pentru a reconstrui încrederea cetățenilor în instituțiile statului de drept și, la nivel național, în noi înșine.
În cadrul interviului, Gelu Duminică a subliniat că criza identitară a țării noastre, atât la nivel intern, cât și extern, nu este un fenomen nou, ci o continuare a dilemei Est-Vest care a marcat istoria țării de mai bine de un secol. Deși România a progresat economic și social în ultimele decenii, clivajele persistă, iar suveranismul emergent maschează adesea o orientare pro-rusă, însă problema majoră cu care ne confruntăm este chiar prăpastia creată în țară între cele două orientări politice, sociale și economice – pe de o parte pro-occidentalii „progresiști”, iar pe de cealaltă parte conservatorii „suveraniști”. Acesta a pus foarte mult accentul pe o nevoie, potențată enorm de gravitatea situației din prezent, de comunicare reală între cele două „tabere” și recunoașterea lucidă a lucrurilor care unesc, de fapt, poporul român în complexitatea sa și în țelurile comune pe care oamenii le împărtășesc.
„Trebuie să întărim dialogul. Eu am tot respectul față de oamenii care în momentul de față își susțin altă opinie decât cele pe care eu le am. Și așa este sănătos. Sunt convins că sunt și eu promotorul unei idei pe care am învățat-o de alții, că putem fi de acord că nu suntem de acord. Dar în același timp, ceea ce noi trebuie să căutăm este binele comun. Asta ce înseamnă pe românește? Las eu de la mine, tu lași de la tine, uneori mă iau eu după tine, alteori te iei tu după mine. Dar nu ajungem să ne dăm în cap pentru chestia asta.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News