Skip to content
Politică

Cum se scurg milioane de lei de la o Primărie către Apa Nova. Afacerile dubioase continuă sub ochii procurorilor/ EXCLUSIV

Aproape 2 milioane de lei se vor duce pe apa de ploaie colectată de Apa Nova. La ce primărie de municipiu reşedinţă de judeţ a izbucnit scandalul privind taxa pe apă de ploaie.

În acest an, Primăria municipiului Ploieşti va plăti 1,9 milioane de lei către Apa Nova Ploieşti pentru apa de ploaie care ajunge în canalizarea gestionată de operatorul francez, Veolia.

PSnews.ro a încercat să contacteze atât conducerea Primăriei, cât și pe reprezentanții Biroului de apă și canal, dar reprezentanții instituției au evitat să ne ofere informații, plimbându-ne de la un birou la altul, fără un rezultat concret.

Ploieștenii au reacționat încă de la începutul acestui an la hotărârea Primăriei de a plăti pentru apa de ploaie și au lansat inclusiv o petiție pe internet pentru a opri acest proces. Până în prezent, petiția a fost semnată de 295 de persoane și poate fi consultată aici. Potrivit observatorulph.ro, taxa este achitată atât de primărie, cât și personal de către cetățeni prin factură. Iar afacerile Apa Nova Ploiești nu se opresc aici, obligându-i pe locuitorii din Ploiești să achite taxa și pe timp de secetă, detalii aici.

Pe de altă parte, unele orașe din țară au luat decizia de a elimina această taxă. Contactată de PSnews.ro, Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a declarat:  „Am eliminat-o (n.r. taxa pe apă de ploaie) de la utilizatorii casnici, nu și de la persoanele juridice. La firme a rămas”. Eliminarea acestei taxe a fost decisă printr-o hotărâre a Consiliului Local. Motivul principal pentru care s-a decis în acest sens, a fost acela că „plăteau taxa pe apă de ploaie și cartierele de la periferie care nu aveau canalizare și apă potabilă”, a explicat edilul.

De asemenea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a eliminat această taxă încă de anul trecut. Reprezentanții instituției au precizat că decizia a intrat în vigoare la 1 august 2014. „S-a considerat o încărcare excesivă a cetățenilor municipiului. S-a stabilit că o bună parte din această apă nu se regăsea în apa colectată, nu intra la costuri. S-a luat această măsură pentru persoanele fizice prin hotărâre a Consiliului Local”, au precizat reprezentanții instituției.

Apa Nova își continuă afacerile cu Primăria Muncipiului Ploiești sub ochii procurorilor care cercetează compania pentru trafic de influență. Pentru mai multe detalii citiți și EXCLUSIV SURSE Suspecți lipsă în dosarul Apa Nova

1 comentariu la “Cum se scurg milioane de lei de la o Primărie către Apa Nova. Afacerile dubioase continuă sub ochii procurorilor/ EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *