• Ovidiu Şerdean, IFB Finwest: „Pentru listarea deţinerilor, Fondul Proprietatea depinde, în unele cazuri, de decizia politică”
• Marcel Murgoci, Estinvest: „Cred că FP va încerca ieşirea din fiecare companie din portofoliu; primul candidat în vederea listării este Salrom”
• Johan Meyer, Franklin Templeton: „Privim către FP versiunea 2.0., unde vom avea flexibilitatea să investim în noi oportunităţi, pentru a profita de potenţialul pe care îl oferă piaţa din România”
Aeroporturi Bucureşti, Engie România, Portul Constanţa, Salrom şi Alro Slatina sunt principalele companii în care Fondul Proprietatea (FP) va mai avea deţineri într-un orizont de timp previzibil, după înstrăinarea pachetului la Hidroelectrica şi finalizarea vânzării deţinerilor în societăţile din grupul Enel.
Brokerii sunt de părere că Fondul va continua să-şi vândă participaţiile din portofoliu prin mecanismele pieţei de capital, ceea ce înseamnă noi listări la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Pe de altă parte, acest lucru implică reduceri ale activului FP, ceea ce însemnă că, probabil, fondul se va lichida la un anumit moment.
• Ovidiu Şerdean: „Banii au tot ieşit din societate, ceea ce, până la proba contrară, îmi arată că se merge către lichidarea fondului”
Ovidiu Şerdean, broker în cadrul societăţii IFB Finwest, spune că, pentru ca FP să-şi listeze deţinerile în companii depinde, în unele cazuri, de decizia politică, în condiţiile în care, anumite societăţi din portofoliul FP sunt controlate de stat.
Brokerul ne-a declarat: „Cel puţin până acum, Fondul Proprietatea a avut o strategie bazată pe vânzare de active şi folosirea banilor pentru alocări de dividende şi răscumpărări de acţiuni proprii, pentru a duce preţul cât mai aproape de activul net. Banii au tot ieşit din societate ceea ce, până la proba contrară, îmi arată că se merge către lichidarea fondului. În aceste condiţii, cu toate că pe termen scurt sau mediu s-ar putea să existe oportunităţi, nu văd Fondul Proprietatea ca pe o investiţie pe termen lung”.
Ovidiu Şerdean a adăugat: „În opinia mea, FP mai are deţineri la companii valoroase în portofoliu. De pildă Salrom sau Portul Constanţa – a cărui importanţă şi valoare a crescut considerabil, în urma războiului din Ucraina. Cred că, în momentul în care va apărea oportunitatea, Fondul va vinde şi aceste deţineri. Vedem că sunt companii nelistate, aşa că pentru listare FP depinde de decizia politică (în cazul companiilor controlate de stat) sau de cea a acţionarului majoritar. La fel ca în cazul Hidroelectrica”.
• Marcel Murgoci: „Urmează ca valoarea activului net al FP să se reducă, pentru a reflecta în mare măsură noua situaţie a portofoliului”
Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al societăţii de brokeraj Estinvest, afirmă că după vânzarea Hidroelectrica, dividendele pe care FP le va primi ca urmare a deţinerilor rămase în portofoliu se vor reduce considerabil.
Brokerul ne-a spus: „Odată cu vânzarea Hidroelectrica a ieşit din portofoliul Fondului Proprietatea o deţinere ce reprezenta 75% din activul total şi care asigura o sumă importantă de dividende. Deţinerile rămase sunt în companii cu o valoare mult mai mică, iar dividendele pe care Fondul le va primi se vor reduce considerabil. Dar, urmează ca şi preţul acţiunii şi valoarea activului net al FP să se reducă, pentru a reflecta în mare măsură noua situaţie a portofoliului”.
Conform unor calcule realizate de Estinvest pe baza datelor aferente lunii iulie, fără dividendele ce urmează să fie plătite din banii încasaţi pe Hidroelectrica, în sumă de 9,28 miliarde de lei, Activul Net al Fondului Proprietatea se va reduce de la 12,76 miliarde lei, la 3,48 miliarde de lei.
Marcel Murgoci a completat: „Fondul Proprietatea s-a axat pe obţinerea beneficiilor directe în favoarea acţionarilor, prin lichidări de active urmate de răscumpărări de acţiuni şi reduceri de capital, dividende, etc. Ştim că există o hotărâre a acţionarilor prin care durata de funcţionare a Fondului s-a stabilit până în 2031. Este doar o bornă, dar asta implică lichidarea societăţii. Cred că se va încerca ieşirea din fiecare companie; primul candidat în vederea listării este Salrom, pentru care s-au făcut şi demersuri în acest sens”.
În ianuarie 2021, AGEA Fondului Proprietatea a aprobat ca durata de funcţionare a FP să fie până în decembrie 2031, dar cu posibilitatea de prelungire cu câte cinci ani, în funcţie de voinţa acţionarilor.
• Aeroporturi Bucureşti – cea mai valoroasă deţinere de acţiuni din portofoliul FP, în iulie
La finele lunii iulie, deţinerea de 20% din Aeroporturi Bucureşti era cea mai mare deţinere de acţiuni din portofoliul FP, fiind evaluată, conform calculelor noastre pe baza datelor din ultimele rapoarte ale fondului, la 828 milioane de lei. Societatea este profitabilă, iar oficialii Franklin Templeton (administratorul Fondului Proprietatea) au declarat în repetate rânduri că FP are în vedere listarea pachetului de acţiuni deţinut în Aeroporturi Bucureşti.
Doar că, în acest moment demersul pare blocat de majorarea de capital pe care vrea să o realizeze Ministerul Transporturilor (ce deţine 80% din companie) prin aportul terenului din Aeroportul Băneasa. Fondul Proprietatea a contestat decizia AGA în care s-a aprobat majorarea, reclamând că evaluarea terenului de 3,81 miliarde lei este unsprezece ori mai mare decât cea anterioară, de 336 milioane de lei. Fondul, prin Franklin Templeton, a cerut anularea deciziei AGA, care în acest moment este suspendată, litigiul fiind în curs de derulare. Dacă FP nu obţine anularea majorării de capital, va trebui să vină cu 953,7 milioane lei, pentru a-şi menţine deţinerea de 20%. În cazul în care nu va subscrie acţiunile, deţinerea Fondului în Aeroporturi Bucureşti se va diminua a 0,73%, potrivit ultimului raport trimestrial al FP.
• Listarea pachetului deţinut în Engie România, blocată de acţionarul majoritar
Deţinerea de 12% în furnizorul de gaze naturale şi energie electrică Engie România echivalează cu 490 milioane lei, conform calculelor realizate pe baza datelor din ultimele rapoarte FP. Fondul a vrut să listeze pachetul pe care-l deţine în urmă cu câţiva ani, dar s-a lovit de refuzul acţinarului majoritar, Romania Gas Holding, entitate deţinută de Engie SA.
• Evaluare de 313 milioane lei pentru Administraţia Porturilor Maritime Constanţa în iulie, conform calculelor noastre
A treia cea mai mare deţinere de acţiuni din portofoliul FP era reprezentată, luna trecută, de pachetul de 20% din Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, evaluat la 313 milioane lei, conform calculelor noastre. Compania este profitabilă, acordă dividende, dar FP are o serie de litigii cu societatea, în legătură cu o majorare de capital (conform unui raport al Fondului), repartizarea profitului anului trecut (conform publicaţiei Ziua de Constanţa) sau concesionarea unor terenuri (Ziua de Constanţa). Potrivit unor opinii din piaţă, importanţa Portului Constanţa a crescut semnificativ în ultima perioadă.
• Listarea Salrom a fost aprobată de acţionarii companiei şi de către Guvern
Salrom este societatea cea mai aproape de listare, din portofoliul Fondului Proprietatea. FP are 49% din producătorul de sare, deţinere evaluată la circa 297 milioane lei, conform calculelor noastre.
Societatea este profitabilă, distribuie dividende de cel puţin 90% din profit, iar listarea prin vânzarea pachetului deţinut de către FP a fost aprobată de acţionarii companiei (Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea) şi de către Guvern (prin memorandum). În acest moment, nu există nu există semnale clare privind momentul listării.
În prezent, Fondul mai are deţineri importante la E-Distribuţie Muntenia (1,75% din Activul Net), E-Distribuţie Banat (1,67%) şi E-Distribuţie Dobrogea (1,34%), pachete pentru care a încheiat un contract de vânzare (ce cuprinde şi Enel Energie plus Enel Energie) cu Public Power Corporation în valoare de 650 milioane de lei. Tranzacţia se face ca urmare a ieşirii Enel din ţara noastră. La Alro Slatina, FP are o deţinere de circa 10%, care la finele lunii iulie echivala cu circa 120 milioane de lei.
• Luna viitoare acţionarii FP vor avea pe masă reînnoirea mandatului administratorului Franklin Templeton
În data de 25 septembrie, acţionarii Fondului Proprietarea sunt convocaţi pentru aprobarea reînnoirii mandatului administratorului Franklin Templeton sau alegerea unui alt administrator, pentru o durată de patru ani.
„Franklin Templeton şi Fondul Proprietatea este aici pe termen lung. Cu susţinerea acţionarilor privim către FP versiunea 2.0., unde vom avea flexibilitatea să investim în noi oportunităţi, pentru a profita de potenţialul pe care îl oferă piaţa din România. Aşteptăm cu nerăbdare un viitor interesant pentru FP. Nu putem estima astăzi când vor fi tranzacţiile viitoare, dar cu siguranţă lucrăm la acest lucru”, a afirmat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Romania şi Manager de portofoliu al FP, la jumătatea lunii iunie, cu ocazia evenimentului de listare a Hidroelectrica, la Bursa de Valori Bucureşti.
Rămâne de văzut ce vor vota acţionarii luna viitoare şi, mai ales, dacă FP îşi va schimba strategia pe care s-a bazat până acum.
Notă
La finele lunii trecute, Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) al FP era de 2,3785 lei (echivalentul unui discount de 18% faţă de preţul acţiunii FP de luni, de 1,95 lei), care fără dividendele ce vor fi plătite se reduce la 0,6484 lei, conform calculelor Estinvest.
Fondul va acorda un dividend brut pe acţiune de 1,7225 lei, respectiv un dividend net de 1,5847 lei. Dacă presupunem că la data cum-dividend (6 septembrie) preţul acţiunii FP va fi de 1,95 lei, iar la data ex-dividend (7 septembrie) corecţia va fi similară cu cea a dividendului net, se obţine un preţ al acţiunii FP de 0,3653 lei. Astfel, rezultă un discount de 43,7% faţă de VUAN-ul de 0,6484 lei. Dacă s-ar menţine discount-ul actual de 18%, preţul teoretic al acţiunii FP la data ex-dividend ar trebui să fie de 0,5317 lei.
Metoda de estimare este preluată de la Estinvest, cu diferenţa că pentru data cum- dividend am folosit preţul de luni al acţiunii FP, în timp ce casa de brokeraj a folosit preţul din data de 21 august.
Citește mai mult pe www.bursa.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News