Reglementările referitoare la „taxa pe stâlp” vor fi publicate în ultima săptămână a lunii martie, iar calculele sunt din ce în ce în ce mai relevante și mai exacte, a declarat, marți la conferința PRIA Finance for Keys Business Sectors, ministrul Finanțelor Tanczos Barna.
„Taxa pe construcțiile speciale este o taxă introdusă anul trecut, știm foarte bine. A fost o decizie luată în ultimele zile ale lunii decembrie, fără a respecta acele angajamente pe care eu, ca ministru al Mediului, de exemplu, le-am putut respecta de fiecare dată și pe care le-am considerat foarte importante. Chiar dacă este nevoie de luni de zile de discuție, când am decis pe SGR (Sistemul Garanție-Returnare – n.r.), toată lumea a avut timp să se pregătească. Așa ar fi de dorit și această taxă pe construcțiile speciale, care se află astăzi în analiză detaliată la minister. Zilnic, se întâlnesc colegii mei cu fiecare sector în parte, cu toate industriile pe care va trebui să se conformeze și va trebui să plătească acest impozit. Calculele sunt din ce în ce mai relevante și mai exacte. Cu siguranță vom veni cu reglementări în ultima săptămână a lunii martie, reglementări pe care avem ocazia acum în cursul lunii februarie, în cursul lunii martie, să le discutăm pe toate detaliile și pe toate elementele”, a afirmat Tanczos Barna, scrie Agerpres.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News