Skip to content
Opinii & Analize

Cum văd cursul de schimb și dobânzile faptul că nu avem buget

Fără îndoială, fără să vrea, troica Iohannis-Teodorovici-Vâlcov a creat o premieră post-decembristă: pentru prima oară au ajuns la ,,performanța’’ unui buget multianual. Bugetul pe 2018, construit în 2017, funcționează în continuare și în 2019 pentru simplul motiv că troicii nu îi pasă de economie.

 

Cu perspectiva ca proiectul de buget adoptat de Parlament să fie în vigoare după jumătatea lunii martie (bugetul a fost contestat la Curtea Constituțională), cel puțin primele 3 luni din acest an se va merge pe cheltuieli lunare reprezentând a douăsprezecea parte din bugetul anului 2018. O chestiune care convine și Președintelui, pentru că mimează opoziția, dar mai ales guvernului pentru că nu ordonanțează cheltuieli din bani pe care nu îi are în plus.

 

Fără îndoială, Președintele este ipocrit atunci când invocă drept motiv de neconstituționalitate faptul că proiectul de buget nu prevede scăderea până la 1% a deficitului structural (simplu spus, deficitul structural este gaura care rămâne în buget după eliminarea componentei de creștere a PIB generatoare de venituri peste potențial – așa numita componentă de venituri datorată ciclului economic). De ce ipocrit? Pentru că, România nu a mai atins deficitul structural de 1% din anul 2015, tehnocrații lui Iohannis și Cioloș fiind cei care au majorat nesustenabil acest indicator, în 2016, până la 3% din PIB, Și aici – Troica: deficitul structural a urcat la 3% din PIB după ce Cioloș a susținut și legiferat reducerea TVA de la 24% la 19%, propusă de Ponți și Vâlcovi.

 

În mod evident această reducere – prea târzie și prea abruptă, care s-a reflectat doar temporar în prețuri acestea fiind în prezent semnificativ mai  mari, generalizat, decât la momentul la care aveam TVA 24%, a fost principala componentă de deteriorare a deficitului structural, la care s-a adăugat sarabanda majorărilor de salarii în sectorul bugetar și a pensiilor speciale. Altfel spus, această neconstituționalitate invocată de către Iohannis i se datorează și lui și lui Cioloș, nu doar PSD-ului, care oricum este iresponsabil din punct de vedere fiscal. Cu alte cuvinte, Iohannis a fost o prelungire a Vâlcovilor și Teodorovicilor acum punându-se în postura ipocrită să dea vina doar pe ei.

 

Așadar problema deficitului structural nu este nouă, este cronică și transpartinică. Ceea ce este însă absolut nou în acest proiect de buget de la ultima criză încoace este falsificarea într-o măsură mai mare decât de obicei a prognozei de creștere economică: 5,5% în condițiile în care economia a frânat în 2018, până la 4,1%, creșterea pe care fusese construit inițial bugetul, de 6,1% dar și cea pe care fusese rectificat abracadabrant bugetul (deși creșterea economică pe 2018 era revizuită în jos, PIB-ul ieșea mai mare), de 4,5% fiind lăsate în urmă.

 

Istoric, de la aderarea la Uniunea Europeană s-a înregistrat o corelație de nenegat între economia României și cea a Uniunii: când economia Uniunii creștea, economia României creștea și mai mult, iar când economia Uniunii scădea, economia noastră scădea și mai mult. Graficul de mai jos este extras chiar din prezentarea proiectului de buget pentru 2019 și arată că atât economia României cât și a Uniunii au început să frâneze din trimestrul III 2017, înregistrând ritmuri inferioare de creștere economică față de precedentele creșteri trimestriale. Inexplicabil, începând cu Trimestrul III al anului trecut, corelația se rupe: economia Uniunii frânează iar a României începe să înregistreze ritmuri superioare de creștere economică.

 

Este doar aparent inexplicabil, pentru că, în fapt, începând cu trimestrul III al anului 2018, Comisia Națională de Prognoză dar și Institutul Național de Statistică au început să se joace nepermis cu PIB-ul. Creșterea economică ,,suplimentară’’ este invocată a fi prin stocuri sau prin produse agricole care se găsesc în hambare, și nu sunt încă valorificate. Anul agricol record are evident efecte asupra producției agricole, doar că, din punct de vedere al formării PIB-ului cunatificat în prețuri, nu conduce automat la mai multă valoare adăugată pentru simplul motiv că nu poate anihila dilema fermierului: când e un an agricol excepțional, prețurile scad, fiind multe produse pe piață iar când e un an agricol nefavorabil, deși prețurile sunt mai mari, fermierii nu au suficient ce să vândă la această producție. Un an agricol excepțional de bun vine cu și cu prețuri excepțional de scăzute.

 

Execuția bugetară declară deasemenea o absorbție de fonduri europene inexistentă în luna decembrie 2018, care, pusă în modelele de creștere, umflă PIB-ul și creșterea economică, dar ne-existând nu reprezintă decât o dovadă suplimentară că prognozele au început a fi umflate doar ca să păcălim Uniunea Europeană, ca grecii, că ne menținem sub un deficit declarat de 3%. Nu va ține și nu ține nici măcar în percepții, așa cum a demonstrat săptămâna aceasta când am asistat la o modificare semnificativă a percepțiilor pe piața banilor, fie că vorbim despre piața monetară – acolo unde se tranzacționează deficitul și excesul de bani, fie că vorbim de piața valutară. Aparent, avem un paradox:

 

Din 5 zile de tranzacționare, leul s-a depreciat în tot atâtea ocazii față de Euro, prețul monedei unice urcând până la 4,7619 lei. Deprecierea nu este mare, dar scăderea valorii zi de zi a leului ne arată, pe scurt, că leul mai degrabă este nedorit decât dorit.

 

Acest lucru ar trebui să îl simțim și pe piața dobânzilor. Adică, pentru că leul este mai degrabă nedorit, dobânzile ar trebui să scadă pe piața interbancară, acolo unde băncile se împrumută între ele. Asistăm însă la o tendință contrară: dobânzile se majorează, ceea ce ne arată că leul este dorit aici. Săptămâna trecut, în 3 din 4 ședințe, dobânzile s-au majorat față de ziua precedentă, dobânzile pe termene foarte scurte, până la o săptămână, urcând spre 3,74%, iar ROBOR-ului la 3 luni nepăsându-i de nivelul de 2% pe care l-ar vrea ministerul de finanțe (nivel sub care nu s-ar aplica taxa pe active financiare) și gravitând în jurul valorii de 3,3%. Atragerea de lei pe termen scurt are desigur legătură și cu plățile de taxe către buget scadente pe 25 februarie 2019, dar mai are legătură și cu altceva: ordine de cumpărare de vânzare de lei și cumpărare de valută (depreciere a leului) pe care băncile le prevăd, pe termen scurt.

 

Întâi ușor, apoi mai abrupt, Euro se îndreaptă spre 4,8 lei pentru un Euro, în condițiile în care BNR a irosit deja peste un miliard de Euro din rezerva valutară pentru a apăra acest nivel de curs, fără niciun efect. La mai puțin de o lună, Euro este tot acolo iar rezerva BNR este văduvită de peste un miliard de Euro. Sunt semne că dobânzile și cursul văd exact ceea ce se întâmplă: o economie care frânează se tratează cu reducerea riscului de instabilitate financiară și măsuri care să asigure o prosperitate incluzivă (creșterea prosperității pentru cei cu venituri mici să fie mai mare decât creșterea prosperității pentru cei cu venituri mari). Or, frânarea economiei românești este ignorată și tratată prin creșterea riscului de instabilitate financiară. Inclusiv prin faptul că nu avem un buget adaptat la noua realitate. Cea în are economia frânează.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *