Skip to content
Coronavirus

Cum văd medicii „marea relaxare” din 15 mai: Suntem într-o situație bună din punct de vedere epidemiologic

Inquam Photos / Octav Ganea

Capitala şi toate judeţele ţării sunt în continuare în scenariul verde, iar România înregistrează cel mai mic număr de pacienţi la Terapie Intensivă din octombrie 2020 (829), dar și cel mai mic număr de persoane internate cu COVID-19 din iulie 2020 (5.475). Cum rata de incidență scade treptat în toată țara, medicii susțin că este momentul în care poate fi luată în calcul relaxarea restricțiilor. De altfel, președintele Klaus Iohannis a anunțat deja mai multe măsuri de relaxare începând cu 15 mai.

Adrian Marinescu: Pandemia nu s-a încheiat

Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, susține că deși rata de incidență a scăzut, iar numărul cazurile cu infecții Sars-Cov-2 e din ce în ce mai mic, trebuie să fim în continuare precauți pentru a nu duce din nou o luptă grea cu boala.

„E bine să ajungem la relaxare, toți ne dorim acest lucru, dar să luăm în calcul că pandemia nu s-a încheiat, nu este o ușă pe care o închidem. Nu își dorește nimeni ca în vară să fie o situație mult mai gravă, dar trebuie să luăm în calcul că se poate întâmpla, deci să fim prudenți cu ceea ce facem. În rest, sigur, vor veni măsuri de relaxare, ele vor fi introduse pas cu pas, la fel cum s-a întâmplat și cu restricțiile.

În condițiile epidemiologice actuale, cu siguranță putem renunța la masca de protecție în aer liber. Ne aducem aminte de momentul în care se întâmpla la fel, la începutul pandemiei. Este important totuși să existe o distanțare fizică, să evităm zonele aglomerate, că dacă nu vom purta mască și suntem totuși în zone aglomerate riscul rămâne, chiar dacă e mai mic la interior”, spune medicul.

Acesta susține că de data aceasta există un avantaj în ceea ce privește riscurile pe care le prezintă relaxarea restricțiilor: vaccinul.

„Dacă avem grijă nu ar trebui să apară alt val după relaxare, nu ar trebui să apară schimbări majore. Suntem într-o situație bună din punct de vedere epidemiologic. Cred însă că trebuie să avem maturitatea, având în vedere că am trecut printr-o pandemie, să fim prudenți, pentru că după un an și jumătatea cred că știm foarte bine ce avem de făcut. Chiar dacă vine relaxarea, chiar dacă mergem în vacanțe trebuie să facem ceea ce trebuie.

De data povestea e diferită pentru că avem experiență, avem vaccinarea care sperăm să fie extinsă în cel mai scurt timp și vedem o diferență clară de la o lună la alta și lucrurile acestea trebuie să facă diferența”, conchide Adrian Marinescu.

Ion Ștefan: Urmează a treia doză, vaccinul de consolidare

Contactat de PS News, dr. Ion Ştefan, şeful secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul Militar „Carol Davila” din Bucureşti, este de părere că datorită vaccinării România poate renunța treptat la restricții.

„Cu siguranță criteriul care se folosește pentru relaxarea măsurilor restrictive este unul corect. Faptul că rata cumulativă a scăzut sub 1,5% este un argument pentru mult așteptatul moment al relaxării măsurilor. Rămân și îngrijorări legate de această nouă tulpină indiană, dar din fericire se pare că datele de la EMA ne fac să credem că totuși vaccinurile pe bază de ARN mesager: Pfizer și Moderna par să fie eficace în fața acestei variante indiene.

Știu că se face o reevaluare pentru vaccinurile pe bază de adenovirus, Astrazeneca și Johnson & Johnson, dar se așteaptă alte informații suplimentare din India, unde este administrată o versiune a vaccinului AstraZeneca. Se iau în considerare și probabil că în toamnă ne vom confrunta cu această nouă realitate, vaccinurile de consolidare sau utilizarea unei a treia doze pentru aceste tulpini care nu au acoperire vaccinală completă și pentru tulpinile care pot apărea în continuare pentru că virusul se dovedește cu o mare capacitate mutantă.

Uniunea Europeană a început deja să comande vaccinuri pentru doza aceasta de consolidare și în SUA au început să se facă planuri pentru administrarea până în iarnă a unei a treia doze de vaccinuri Pfizer sau Moderna”, spune Ion Ștefan.

Întrebat dacă renunțarea la purtarea măștii în aer liber este o măsură bună, medicul susține că „este binevenită”.

„Cred că e de luat în calcul renunțarea la masca de protecție în aer liber. Este o măsură binevenită și mult așteptată de către toți, în condițiile în care rata de infectare a scăzut foarte mult, a scăzut chiar și presiunea pe secțiile de Terapie Intensivă, decesele s-au redus și sunt semnale că se vede lumina de la capătul tunelului.

De data aceasta în scenă au intrat vaccinurile care contează foarte mult. Sunt convins că ele sunt cele care au domolit fenomenul pandemic, așa că încerc să afișez un optimism prudent”, conchide Ion Ștefan.

Doina Azoicăi: Relaxarea trebuie făcută etapizat

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, este de părere că renunțarea la măsurile restrictive trebuie făcută treptat și nu instantaneu, susținând că încă nu este momentul în care putem renunța la masca de protecție în spațiul deschis.

„Sigur că în momentul în care situația epidemiologică este îmbunătățită pot fi luate niște măsuri care sunt mai puțin restrictive față de momentul în care numărul de cazuri, de decese și de internări în secțiile de Terapie Intensivă era foarte crescut, însă aceste măsuri se iau după o decizie a Ministerului Sănătății și a celor care transmit aceste decizii la nivel național și măsurile sunt stabilite și în funcție de opinia epidemiologilor care sunt consultați la acel moment.

Categoric nu putem ține populația cu măsuri care sunt adecvate pentru o situație epidemiologică mai puțin bună. Trebuie etapizat să renunțăm la anumite restricții, dar lucrul acesta nu se face brusc, și nu se face vizavi de o relaxare generală, adică excluderea tuturor măsurilor acestora care au fost aplicate în etapa anterioară. Orice tip de relaxare, în situația în care încă suntem în pandemie trebuie făcută etapizat, acolo unde într-adevăr restricțiile limitează mult activitatea economică, viața personală și profesională a populației, dar trebuie făcute etapizat, iar în ceea ce privește măsurile generale: purtarea măștii, evitarea aglomerațiilor, evitarea frecventarea spațiilor cu multe persoane, respectarea măsurilor de igienă rămân valabile și într-o situație epidemiologică mai bună”, spune medicul.

 

1 comentariu la “Cum văd medicii „marea relaxare” din 15 mai: Suntem într-o situație bună din punct de vedere epidemiologic

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *