Cum vor călători minorii cu avionul după ce România intră în Air Schengen. Dilemă majoră a autorităților române

Sursa: George Călin, Inquam Photos

România intră pe 31 martie în spațiul Schengen, aerian și maritim, dar condițiile în care vor putea călători cu avionul minorii români sunt încă neclare. Asociația Aeroporturilor cere MAI reanalizarea unei propuneri de lege conform căreia pentru minori vor fi menținute controalele.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și structurile din subordine, în frunte cu Poliția de Frontieră, au scris și au publicat pe 1 martie, cu speranța că vor primi observații de la cetățeni, un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) care modifică mai multe legi „în domeniul străinilor și al frontierei.”

Inițiativa venea la două luni după decizia Consiliului Uniunii Europene (UE), conform căreia, începând cu 31 martie 2024, România și Bulgaria sunt admise în spațiul Schengen din punct de vedere aerian și maritim.

Chiar dacă intrarea în Air Schengen prevede că românii nu vor mai trebui să treacă în aeroporturi prin controalele Poliției de Frontieră, șefii din MAI au propus ca ele să fie menținute pentru minori.

Mai exact, propunerea prevede ca „părinții, reprezentanții legali sau persoanele care îi însoțesc pe cetățenii români minori” să meargă „în anumite spații special amenajate și semnalizate ca atare, în incinta aeroporturilor și porturilor”, de unde vor obține o autorizație de călătorie pentru copii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL