Cum vrea Iohannis să stopeze migrația primarilor PNL

Vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, l-a criticat dur pe candidatul la prezidențiale din partea ACL, Klaus Iohannis. Firea a declarat că Iohnnis i-ar fi ”amenințat fățiș” pe aleșii locali ai PNL care își doresc sp beneficieze de OUG privind migrația politică.

”Iohannis i-a ameninţat făţiş pe aleşii locali liberali şi chiar ieri purtătorul de cuvânt al PNL amintea de dosare penale pentru cei care îndrăznesc să plece de la PNL spre alte formaţiuni sau independenţi. (…) Este un lucru nedemocratic care arată laşitatea PNL şi a domnului Iohannis. Dacă consideră că are ceva de oferit aleşilor locali din partea PNL,  ca proiect politic, ca proiect de candidat, de ce se teme că unii dintre aceştia ar putea să aleagă o altă formaţiune politică?”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea.

De asemena, Firea a precizat că, în opinia sa, ‘marele câştigător al OUG privind aleşii locali este cetăţeanul român care a fost minţit prin faptul că PNL s-a aliat cu PDL, plecând din USL, iar românii au votat USL să îi reprezinte la nivel central şi local’. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: