Ionuț Costea, fostul șef al EximBank, a acceptat extrădarea în România. În cadrul unei declarații făcute în fața instanței din Istanbul, duminică, 23 februarie 2025, Costea a anunțat că este de acord cu cererea de extrădare și a solicitat accelerarea procedurii pentru a-și ispăși pedeapsa.
„Astăzi, 23.02.2025, în fața instanței Palatului Justiției din Istanbul Anadolu, eu, Costea Mircea Ionuț, am acceptat solicitarea de extrădare în România și am cerut autorităților accelerarea procedurii, pentru a executa sentința judecătorească. Sunt un om asumat, corect și vertical și în tot acest timp am fost decis, ca îndată ce starea mea de sănătate se va fi îmbunătățit, să vin să îmi ispășesc pedeapsa,” a spus fostul președinte al EximBank, conform Antena 3 CNN.
Costea a fost urmărit internațional din 2023 pentru acuzația de luare de mită și a fost prins în Istanbul. El a explicat că s-a aflat în Turcia pentru a primi tratament medical pentru o afecțiune gravă la plămâni, intervenție care a necesitat o operație complexă. „În luna februarie a anului 2023, o problemă gravă de sănătate apărută la unul din plămâni, m-a adus în postura de a încerca să fiu consultat, investigat și tratat într-un spital din Istanbul,” a menționat Costea.
Acesta a subliniat că nu a fugit de condamnare și că a fost constant în contact cu autoritățile turce, iar „toate informațiile referitoare la domiciliul meu și numărul de telefon erau comunicate autorităților.”
Ionuț Costea a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă de 6 ani de închisoare, iar autoritățile române vor continua procedurile de extrădare. „Solicit, așadar, autorităților să accelereze procedurile de extrădare și am credința că dreptatea și adevărul vor ieși la lumină,” a încheiat el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News