Skip to content
Politică

Curiosul caz al liberalilor de la Constanța: președintele filialei spune că poziția primarului Chițac în conflictul din PNL nu reprezintă poziția PNL Constanța

sursa foto: www.cugetliber.ro

Situație complicată la PNL Constanța. Deși liberalul Vergil Chițac, edilul Constanței, a anunțat public că îl susține pe Nicolae Ciucă la Congresul ce ar putea avea loc pe 10 aprilie, președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, ar avea o altă opinie. Surse liberale au precizat pentru PS News că Huțucă s-ar afla printre puținii susținători ai actualului președinte al PNL, Florin Cîțu, deși se ferește să comenteze subiectul în afara forurilor statutare.

Contactat de PS News, Bogdan Huțucă a precizat că filiala PNL Constanța nu are o decizie cu privire la susținerea lui Nicolae Ciucă în fruntea PNL. Liderul liberalilor constănțeni a precizat că poziția lui Vergil Chițac nu reprezintă decizia filialei, ci este o poziție personală.

„Poziția domnului Vergil Chițac nu reprezintă o poziție a filialei PNL Constanța. Vă spun un lucru care ține de consecvență în comunicare, de la care refuz să mă abat, pentru că aceasta a fost abordarea mea de când am ajuns președinte de filială: eu nu comentez niciun subiect până în momentul când nu îl dezbatem în interiorul forurilor statutare. Acesta este nivelul de așteptare pe care îl are filiala Constanța, ca eu, în calitate de președinte al filialei, să-mi asum decizii doar ulterior dezbaterii în interiorul forurilor statutare. Urmează să am o astfel de ședință, dezbatem subiectul și apoi comentez. Nu îmi permit să exprim poziții personale pe subiecte foarte importante ce țin de viitorul PNL și de poziționarea PNL pe scena politică românească. Domnul Chițac are o opinie personală, nu e opinia filialei”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

PS News a încercat să obțină o reacție din partea edilului Vergil Chițac, însă acesta nu a răspuns solicitărilor noastre.

La ultimul Congres PNL, din septembrie 2021, filiala Constanța, în special primarul Vergil Chițac și președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, l-au susținut pe Florin Cîțu pentru șefia Partidului Național Liberal.

Vergil Chițac s-a răzgânit și nu îl mai vrea pe Cîțu

Primarul liberal al Constanţei, Vergil Chiţac, a declarat vineri că îl susţine pe prim-ministrul Nicolae Ciucă la şefia Partidului Naţional Liberal, după ce în interiorul formaţiunii s-a format o revoltă împotriva actualului lider de partid, Florin Cîţu. Vergil Chiţac şi-a nuanţat susţinerea pentru Nicolae Ciucă, precizând că premierul ţării trebuie să fie şi preşedintele partidului.

„Rămân consecvent în crezul că premierul României trebuie să fie şi preşedintele Partidului Naţional Liberal. Nu este momentul acum pentru o criză de leadership. Premierul trebuie să conducă activitatea guvernamentală, întărit de legitimitatea pe care numai funcţia de preşedinte al unui partid puternic i-o poate da”, a declarat primarul Constanţei, Vergil Chiţac, potrivit sursei citate.

Primarul liberal a făcut referire şi la rezultatele sondajelor recente, care arată susţinerea românilor pentru premierul Ciucă.

„Premierul Nicolae Ciucă este privit cu încredere de peste 30% dintre români. Sunt cifre pe care atât eu, cât şi o însemnată parte din partid, le interpretăm ca un semnal clar pentru direcţia în care ar trebui să se îndrepte PNL. (…) Suntem într-un climat instabil, cu război la graniţă, cu ameninţări constante la securitatea energetică a României. Românii simt că au nevoie de mai multă siguranţă şi certitudine. Semnalul pe care PNL îl transmite prin susţinerea lui Nicolae Ciucă la conducerea partidului este unul de încredere, de stabilitate şi, de ce nu, de forţă”, a mai punctat Chiţac.

Vergil Chiţac (foto), fost rector al Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”, a fost candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Constanţa din 2016. El a intrat în partid la începutul anului 2016 şi a fost preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Constanţa până la sfârşitul lunii martie 2017. Vergil Chiţac a devenit senator în urma alegerilor parlamentare din 2016. El a demisionat din PNL în septembrie 2017, însă a revenit în 2020.

https://www.facebook.com/chitac.vergil
https://www.facebook.com/chitac.vergil

Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, Bogdan Huţucă, anunța în 2020 că Vergil Chiţac a fost desemnat candidatul formaţiunii pentru Primăria Constanţa, iar Mihai Lupu, candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa.

Am prezentat cercetarea sociologică colegilor mei şi le-am arătat că domnul Chiţac e singura persoană cu favorabilitate pozitivă dintre toţi candidaţii din Constanţa indiferent de partid şi e singura persoană care obţine un scor egal ca al domnului Făgădău. Restul, absolut toţi cei care au intrat în cursă sunt la jumătate. Drept pentru care am propus o dezbatere în interiorul partidului pe posibilitatea de a-l numi candidat pe domnul Vergil Chiţac. A fost o dezbatere aprinsă, ţine de câteva săptămâni şi s-a ajuns la o concluzie majoritară că domnul Vergil Chiţac este candidat al PNL, până la votul din Biroul Politic Naţional de luni, agreat de filiala Constanţa, obiectivul nostru principal fiind o conducere de dreapta atât la nivelul Primăriei, cât şi la nivelul Consiliului Judeţean”, a spus Bogdan Huţucă.

Bogdan Huțucă (foto) este în prezent președintele PNL Constanța și este la al doilea mandat de deputat în Parlamentul României.

Bogdan Huţucă/ Facebook

El nu a fost, inițial, printre susținătorii lui Florin Cîțu în lupta dintre acesta și Ludovic Orban, însă o decizie a forului de conducere al PNL Constanța a tranșat poziția filialei pe care o conduce.

“Ne-am exprimat astăzi ferm pentru susținerea moțiunii premierului Florin Cîțu. Din punctul meu de vedere, este un vot care ia în calcul atât soluționarea crizei politice din România, interesele județului nostru cât și interesele Partidului Național Liberal. Acesta este inclusiv un vot pentru continuarea colaborării foarte bune pe care Partidul Național Liberal a avut-o și o are cu președintele Klaus Iohannis. Parteneriatul dintre noi reprezintă cheia dezvoltării și modernizării României. Asta înseamnă că, imediat după alegerea noului președinte al Partidului Național Liberal, împreună vom găsi rapid o soluție pentru ca actualul guvern să fie susținut de o majoritate solidă și clară în Parlament. Interesul nostru, nu doar al PNL, ci și al României, este să avem un guvern de dreapta, un guvern reformist, un guvern care să continue și chiar să accelereze reformele structurale amânate prea multă vreme”, a transmis atunci Biroul de presă al PNL Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *