Skip to content
Politică

Curs de iliberalism – De la București, la Budapesta sau goana Orbanului către Orban

Inquam Photos / George Calin

În Ungaria și România, Fortuna pare să fi făcut de așa natură încât, în fruntea deciziilor executive, să fie amplasați doi Orbani. Unul Viktor și unul Ludovic. Inițial, asemănările dintre cei doi păreau a fi timide. În afară de apartenența lor declarată la sexul masculin, de nume și de funcția de premier, cei doi păreau a fi suficient de diferiți. Dar timpul, timpul a acționat în favoarea noastră pentru a ne demonstra că Orbanul de la București vrea cu orice preț să-l copieze pe Orbanul de la Budapesta și să transforme România într-o Ungarie la maximul ei de declin economic.

Întâi au apărut subtil forme de asemănare în domeniul parlamentar. Cum Orbanul de la București nu a avut șansa unui Parlament fidel, acesta s-a hotărât să-l ocolească cu orice prilej, pentru a se asigura că încalcă orice fel de circuit normal al puterii în democrație. Orbanul de la București a început această strategie oarecum timid, dar ferm, cu asumarea răspunderii pe bugetul de stat, ceea ce a părut o manevră legitimă și, conform CCR, chiar constituțională. Sigur că era o manevră neobișnuită, doar că perfect legală. Însă, ea a fost pervertită, coruptă dacă vreți, în esența ei, de faptul că această autonomizare a managementului de bani publici a fost deturnată de banii împrumutați de Guvern (despre care nu știm unde s-au dus) sau de plățile în avans către tot felul de păgubiți cu relații partizane corecte.

Văzând că strategia sa dă roade, Orban a început să-și așterne plapuma pentru un viitor mult mai luminos, asemeni oricărui dictator iliberal care se respectă. Și-a dat seama că, dacă reușește alegeri anticipate, atunci va controla și Guvernul și Parlamentul. Iar dacă va face asta, va avea suficient timp pentru a se pregăti să ajungă, după Klaus Iohannis, președinte. Așa că a achiesat la un plan politic mai amplu de sabotare a mecanismelor electorale normale pentru a forța anticipatele, în pofida oricărei logici Constituționale legitime. Sigur că a fost încurcat puțin de Coronavirus, care l-a făcut să-și abandoneze planul. Nu de dragul democrației, din contră.

Pentru Orban, Coronavirusul a fost o gură de aer de fapt și de drept. Beleaua anticipatelor era mare pentru că CCR nu prea era de acord cu citirea Constituției în bătaie de joc. Așa că premierul în exercițiu a sărit pe Corona ca un copil pe înghețată, ca celălalt Orban din Ungaria pe libertatea presei. Premierul în exercițiu (din România – chiar este greu să nu-i încurci) a văzut în starea de urgență întruparea tuturor așteptărilor sale. Hotărâri discreționare, suspendarea libertăților, drept de viață și de moarte asupra funcționarilor publici. Orbanul de Dâmbovița s-a grăbit să profite de pandemie pentru a-și instaura puterea pe deplin.

Și a avut rezultate bune pe câmpul de luptă iliberal. A suspendat drepturile românilor fără a fi în acord cu Parlamentul, ceea ce CCR a taxat ulterior. Până la această taxare, Orban a dat contracte fără licitații pentru bunuri la suprapreț și a pornit o politică acerbă de infuzare a tuturor organismelor guvernamentale cu liberali loiali domniei sale. Manevra nu a fost una de ”căpătuială” a cumetrilor din partid, a fost un atac deliberat la independența și obiectivitatea unor instituții, unele din ele de forță, și o încercare evidentă de a acapara mai multă putere. Nici amenzile neconstituționale, aplicate într-o veselie, la cote alarmante, chiar pentru presa internațională, nici vocile opoziției, nu au reușit să oprească tăvălugul Orbanului care pare să fi luat lecții serioase de la Viktor. Din selecția de ingrediente iliberale s-a numărat militarizarea spitalelor sau scoaterea Armatei, cu armele la brâu, pe străzi. Sigur că Armata a fost un factor de limitare a tensiunilor sociale, într-o perioadă în care frustrările oamenilor se acumulau. Dar, oare, armele ce căutau în doare ? Oare uniforma nu era suficientă. Oare autoritatea acestei instituții, care se bucură de încrederea românilor, nu era de ajuns. Ba era, cel mai probabil, doar că Orban a vrut să arate că nu se teme de muniții și că-i plac mult desfășurările de forță impunătoare.

Orbanul de la București nu s-a oprit nici măcar acolo. În ultimul său gest de atac la adresa democrației, domnia sa a hotărât să ocolească Parlamentul, din nou, atunci când a hotărât prelungirea stării de alertă. Între timp, aparatul de comunicare și propagandă de la Palatul Victoria, care în loc să se asigure că românii își trag măștile peste nas, ne tot obligă să asistăm la un discurs guvernamental aberant, s-a ocupat pe deplin de decredibilizarea CCR. Orban a înțeles că, în democrație, Constituția este cea mai puternică barieră în calea iliberalismului. Așa că, asemeni Orbanului din Ungaria, Ludovic a început acum un asalt pe CCR, anunțând inclusiv că, după alegeri, va reconfigura instituția, pentru că deciziile judecătorilor nu sunt conforme cu planurile sale de măreție și de subordonare a democrației.

Între timp, pe lângă Ludovic, au început să se strângă și semnele nedorite ale apropierii sale de mentorul său de la Budapesta. România și Ungaria au început să afișeze vădit insuficiențele economice ale regimurilor bazate pe abuz. Cele două state s-au luptat pentru prima poziție în materie de creștere a prețurilor bunurilor de consum la nivel UE și au reușit să-și adjudece primele două locuri la nivel UE în ceea ce privește rata de comprimare a producției industriale. Ce-i drept, Ludovic a adus România mereu pe locul doi în această ierarhie a infamiei, neajungând, încă, la performanțele iliberale și contra-economice ale regimului de la Budapesta.

Asemeni unui diletant care citește Machiavelli doar pentru a înțelege că ”e bine să fii rău”, Ludovic Orban a adunat deja suficiente derapaje democratice pentru a plasa România pe drumul ferm al iliberalismului. Este un drum ingrat pe care îl vor parcurge românii nevinovați care, din cauza șomajului în creștere și a economiei în plină prăbușire, n-au timp să vadă că Bucureștiul se transformă în Budapesta, măcar în termeni politici. Dar alți ochi europeni vor observa această situație jenantă pentru democrația românească, riscul fiind efecte imediate în zona fondurilor europene și a ajutoarelor transmise către un regim ce devine, pe zi ce trece, tot mai iliberal.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *