Curtea de Apel din Paris a respins, marți, cererea de extrădare formulată de autoritățile române pentru Paul Lambrino, autointitulat prinț al României, condamnat în dosarul „Ferma Regală Băneasa”. Decizia împiedică, cel puțin pentru moment, aducerea acestuia în țară pentru executarea pedepsei de închisoare.
Paul Lambrino a fost condamnat în România la o pedeapsă privativă de libertate în dosarul privind retrocedarea frauduloasă a unor terenuri din zona Fermei Regale Băneasa, unul dintre cele mai mediatizate cazuri de corupție și trafic de influență din ultimii ani.
Autoritățile române au emis un mandat european de arestare pe numele său, solicitând predarea acestuia pentru executarea sentinței. Instanța franceză a apreciat însă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare și a respins cererea transmisă de București.
Decizia Curții de Apel din Paris menține situația de incertitudine în ceea ce privește punerea în executare a condamnării pronunțate în România, în condițiile în care Paul Lambrino se află de mai mulți ani în străinătate și a contestat în mod repetat, prin avocații săi, demersurile judiciare ale statului român.
CJUE: „Sistemul judiciar francez a exercitat un control excesiv asupra Justiției din România”
În decembrie 2020, România a emis un prim mandat de arestare pe numele Prințului Paul al României, la scurt timp după condamnarea acestuia la trei ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate, într-un dosar în care au fost pronunțate alte 18 condamnări.
În noiembrie 2023, Curtea de Apel din Paris a respins cererea de extrădare în baza acestui mandat, apreciind că nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil, invocând doi din cei trei judecători români implicați.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a considerat că refuzul Franței de a-l extrăda pe Prințul Paul de România „contravine principiului de încredere reciprocă” dintre țările europene și că sistemul judiciar francez a exercitat „un control excesiv” al modului de funcționare a sistemului de Justiție din România.
Autorităție din România sperau că decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene va înclina balanța.
România a pronunțat o nouă cerere de extrădare, în urma deciziei CJUE, în ianuarie anul acesta.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News













