Skip to content
Politică

Curtea de Casaţie a anulat condamnările la închisoare pe viaţă pronunţate în cazul a trei jurnalişti din Turcia

Curtea de Casaţie din Turcia a anulat condamnările la închisoare pe viaţă pronunţate în cazul a trei jurnalişti. Cei trei erau suspectaţi de legături cu reţeaua predicatorului Fethullah Gülen.

Ahmet Altan şi Nazli Ilicak au fost achitaţi de acuzaţiile de încălcare a Constituţiei. Rămân însă acuzaţiile că ar fi ajutat ”reţeaua gulenistă” să organizeze lovitura de stat de acum trei ani.

Mehmet Altan, fratele lui Ahmet, a fost achitat de ambele capete de acuzare, din lipsă de probe.

O instanţă inferioară urmează să-i rejudece pe cei trei jurnalişti.

Organizaţia Reporteri Fără Frontiere aprecizează că Ahmet Altan şi Nazli Ilicak vor rămâne în detenţie, în aşteptarea noului proces. Mehmet Altan a fost eliberat anul trecut, în aşteptarea examinării unui recurs în apel.

Cei trei jurnalişti turci, critici ai regimului Erdogan, au fost arestaţi în septembrie 2016, în cadrul mişcării de reprimare demarate de către autorităţile turce, după puciul eşuat care l-a vizat pe preşedintele turc. Ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în februarie 2018, o pedeapsă confirmată în octombrie 2018 de către un tribunal regional.

Peste 77 de mii de oameni au fost arestaţi şi aşteaptă să fie trimişi în judecată şi aproape 150 de mii de funcţionari publici şi militari au fost destituiţi sau suspendaţi din funcţii. Grupurile care militează pentru respectarea drepturilor omului, dar şi aliaţii occidentali ai Turciei, au criticat în repetate rânduri acţiunile autorităţilor şi l-au acuzat pe preşedintele turc că se foloseşte de pretextul loviturii eşuate de stat pentru a reprima opoziţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *