Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat la Hidroelectrica

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat în 2022 la compania Hidroelectrica, reprezentanţii Curţii considerând că există fapte care au avut drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii.

Într-un răspuns transmis News.ro, Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituţiei a efectuat, în perioada 28.02 – 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema  ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniuui public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022, la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înregistrat la data de 7 iulie 2022.

”Întrucât în raport au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârşite cu încălcarea legii penale, având drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii, în temeiul art.33 alin (4) din Legea nr. 94/1992 (privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi – n.r.) coroborat cu punctul 241 litera a) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l nr. 547/ 24.07.2014 (în vigoare la momentul realizării misiunii) şi în baza Hotărârii plenului Curţii de Conturi nr, 580/5.10.2023, instituţia noastră a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti”, a precizat Curtea de Conturi pentru News.ro, fără a oferi alte detalii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL