Curtea de Conturi a realizat un audit al performanţei la Portul Constanţa, stabilind că acesta s-a dezvoltat sub potenţial. Doar puţin peste 23.000 de pasageri au tranzitat portul, în întreaga perioadă, deşi are o capacitate de 100.000 de pasageri pe an. De asemenea, din 2018, portul şi-a pierdul locul în primele 20 din Europa, iar în perioada 2016 – 2022 ”România nu a avut o strategie coerentă de dezvoltare a transporturilor navale”, arată Raportul. Specialiştii au făcut recomandări pentru creşterea atractivităţii şi competitivităţii.
”Curtea de Conturi recomandă conducerii Portului Constanţa să întreprindă demersuri pentru creşterea cotei de piaţă a Portului la nivel regional, îndeosebi pe segmentul mărfurilor containerizate, inclusiv pentru creşterea competitivităţii serviciilor oferite comparativ cu porturile regionale concurente. De asemenea, Curtea recomandă analizarea cauzelor care au dus la nerealizarea proiectelor de investiţii, precum şi luarea măsurilor necesare în vederea utilizării infrastructurii portuare în condiţii de eficienţă economică”, a transmis, miercuri, Curtea de Conturi într-un comunicat de presă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News