Curtea de Conturi a descoperit probleme grave în domeniul gazelor naturale

România nu are încă aprobată o Strategie Energetică Naţională (SEN), care să definească obiectivele sectorului gazelor naturale pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale, semnalează un audit al performanţei privind implementarea strategiilor şi politicilor în domeniul investiţiilor şi producţiei de gaze naturale, efectuat în intervalul februarie 2022-mai 2023, de Curtea de Conturi, la Ministerul Energiei şi la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

În cadrul misiunii de audit, care a vizat perioada 2017-2021, auditorii au constatat că Ministerul Energiei nu a monitorizat îndeplinirea obiectivelor stabilite prin vechiul document strategic (SEN 2007-2020), care şi-a încetat valabilitatea în urmă cu aproape trei ani. De asemenea, în raportul de audit se menţionează faptul că obiectivele strategice în sectorul gazelor nu au fost revizuite şi actualizate potrivit contextului naţional şi internaţional.

În perioada auditată nu a fost elaborată o politică energetică care să urmărească direcţiile prevăzute prin SEN, cu termene de implementare a proiectelor prioritare de investiţii. Totodată, nu au fost elaborate studii pe baza cărora urmau a fi stabilite priorităţile privind investiţiile din sectorul gazelor naturale şi nu au fost desfăşurate activităţi pentru atragerea de investiţii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: