Skip to content
Evenimente

Custodele Coroanei și Princepele Radu, în vizită la Paris și Reims, la invitația autorităților franceze

Gazeta de Cluj

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu se vor afla, de luni până vineri, în vizită la Paris şi Reims, pe agendă fiind incluse vizite la Crucea Roşie, Muzeul Luvru şi Comitetul Naţional Olimpic, arată romaniaregala.ro.

Vizita este organizată la invitaţia autorităţilor statului francez şi vine la 100 de ani de când, în martie şi aprilie 1919, Regina Maria a reprezentat România la Paris, într-un demers diplomatic şi regal, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, Custodele Coroanei şi principele vor avea întâlniri cu autorităţi ale statului francez şi vor vizita Academia Franceză, Crucea Roşie a Franţei, Comitetul Naţional Olimpic, Comitetul Naţional Paralimpic, Muzeul Luvru şi Palatul Tau din oraşul Reims. Ca şi Regina Maria, Custodele Coroanei, Margareta va lua parte la un dineu oferit în onoarea sa, de către Ambasada României la Paris.

Vizita regală română va mai cuprinde, ca acum o sută de ani, întâlniri cu reprezentanţi ai familiilor regale europene care îşi au reşedinţa la Paris.

Astfel, după un secol, Custodele Coroanei, Margareta va vizita instituţiile statului francez cărora străbunica sa le-a trecut pragul pentru susţinerea intereselor româneşti, după încheierea Primului Război Mondial.

Vizita la Paris a Reginei Maria a durat din 5 până în 12 martie 1919. Ulterior, regina a revenit la Paris, după un alt sejur european, între 30 martie şi 16 aprilie 1919. Regina României Mari a călătorit cu Trenul Regal, însoţită de fiicele ei, Principesa Elisabeta şi Principesa Mărioara, precum şi de o suită reprezentând Casa Civilă şi Casa Militară a Regelui Ferdinand, Guvernul şi Corpul Diplomatic.

Călătoria a fost amplu relatată de ziarişti din România, Franţa, Italia, Marea Britanie şi din multe alte ţări europene. Ea a suscitat interesul personalităţilor politice, culturale şi al publicului larg. Deşi regina era suveran-consort şi nu şef de stat, intervenţia ei în favoarea României, după încheierea Primului Război Mondial, a fost decisivă.

Vizita la Paris a avut loc în prezenţa prim-ministrului român Ionel Brătianu şi a jucat un rol important în favoarea României la Conferinţa de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *