Skip to content
Editorial Opinii

Cutremur de 3.6 în România

România a oferit o importantă lecție, poate cea mai importantă lecție de până acum, actualei clase politice. Românii, nevoiți să stea departe de copii pentru a le putea oferi ceea ce propria țară nu le putea da, și românii care sunt nevoiți să dea nas în nas zilnic cu explozia de prețuri, rate, facturi și minciuni, au taxat dur partidele aflate la guvernare.

Partidul Social Democrat s-a prăbușit sub conducerea autoritară a lui Liviu Dragnea, iar ALDE s-a înecat, legat fiind de balonul PSD. Balon care, între timp s-a și spart.

Colac peste pupăză, coșmarul PSD de duminică avea să continue luni, atunci când liderul partidului, președintele Camerei Deputaților și cel mai disprețuit om politic din România la ora actuală, Liviu Dragnea, avea să își facă bagajele pentru vizita la Rahova. O vizită care va dura 3 ani și 6 luni.

Pentru PSD urmează o perioadă în care lupta pentru putere va dezgropa schelete și va tăia capete. O perioadă în care vasalii lui Liviu Dragnea vor fi dați la o parte. O perioadă în care PSD va încerca să își schimbe fața… da`nărvaul ba. Trebuie să fim sinceri, plecarea lui Dragnea rezolvă puține dintre problemele cu care se confruntă PSD. Partidul a plătit duminică doar o parte din nota de plată.

Între timp, România răsuflă ușurată. Trimiterea lui Liviu Dragnea în pușcărie i-a mai îndulcit pe românii din diaspora din frustrarea zilei de duminică. Condamnarea lui Dragnea, însă, nu îi va face să se întoarcă în țară. PNL, USR și PLUS, marii câștigători ai scrutinului de pe 26 mai, vor trebui să răsplătească și ei așteptările milioanelor de români și să transforme promisiunile electorale în fapte.

Cutremurul s-a produs, România s-a trezit.

Dar oare am învățat ceva din asta?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *