Skip to content
Politică

Cutremur în judeţul lui Dragnea: proteste de stradă şi plângere la DNA împotriva prefectului

Cutremur în Teleorman, judeţul care l-a dat politicii pe Liviu Dragnea: proteste în stradă şi plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva prefectului Carmen Daniela Dan.

Fieful lui Dragnea este ciuruit atât de protestele organizate, marţi, în Alexandria, de către PNL, cât şi – aproape simultan – de plângerea penală depusă la DNA de Alina Petre (fosta noră a lui Virgil Măgureanu) împotriva prefectului, considerat de liberali drept una dintre numeroasele prelungiri ale lui Liviu Dragnea în judeţ.

Amintim că, zilele trecute, Alina Petre i-a denunţat la DNA atât pe Carmen Dan, cât şi pe un funcţionar din Prefectura Teleorman şi, de asemenea, pe alţi doi secretari comunali din acelaşi judeţ, acuzându-i de folosirea influenţei politice, trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat, precum şi abuz în serviciu.

Concret, prefectul este acuzat că nu ar fi dispus încetarea mandatului de primar în cazul a doi edili condamnaţi definitiv şi – mai mult – că i-ar fi asigurat pe funcţionarii din subordine de sprijinul de care s-ar bucura din partea lui Dragnea. Mai mult: prefectul le-ar fi spus celor doi secretari comunali că ar exista o înţelegere între Liviu Dragnea şi succesorul acestuia la Ministerul Dezvoltării (Vasile Dâncu) privind sprijinirea PSD-ului în alegerile locale din acest an, precum şi pentru protecţie în faţa legii.

Nu în ultimul rând, în plângerea penală depusă la DNA se face referire la sumele alocate într-un mod discutabil de către MDRAP pentru diverse comune din Teleorman, despre care PSnews.ro a scris deja pe larg mai jos.

CITIŢI ŞI: Dragnea trăieşte prin Dâncu în Teleorman. Sume astronomice alocate în aşteptarea alegerilor EXCLUSIV

Amintim că, în ultima vreme, președintele PNL Teleorman Eugen Pîrvulescu i-a cerut în repetate rânduri premierului Dacian Cioloş să o demită pe Carmen Daniela Dan din funcţia de prefect al judeţului Teleorman, acuzând-o pe aceasta că este omul de casă al lui Liviu Dragnea. În acest sens, PNL Teleorman a organizat, marți, un miting la Alexandria cerand Guvernului demiterea prefectului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *