Partidul Oamenilor Tineri (POT) anunță excluderea deputaților Monica Ionescu și Radu Ionescu din partid și din grupul parlamentar.
Potrivit unui comunicat al POT transmis luni, motivul excluderii din partid a celor doi deputați este ‘promovarea și încurajarea violenței’.
‘Cei doi deputați au demonstrat că nu pot face parte dintr-o echipă responsabilă. Au adus în POT exact ceea ce respingem: agresivitate, instigare la conflict și lipsă totală de respect pentru principiile democratice. În POT nu există loc pentru violență sau pentru cei care încearcă să o normalizeze. Suntem aici să construim, nu să distrugem. Toleranță zero pentru astfel de derapaje. POT este un partid al celor care vor o Românie decentă, unde politica se face prin idei și soluții, nu prin agresivitate. Cine nu înțelege asta, pleacă’, a declarat președintele Anamaria Gavrilă, conform sursei citate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News