Skip to content
Politică

Cutremur pe scena politică. PNL amenință cu moțiunea de cenzură: Avem numărul de semnături!

www.puterea.ro

Scena politică din România tinde să fie tot mai instabilă, iar miercuri PNL, prin vocea Ralucăi Turcan, i-a amenințat pe cei di PSD cu o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Turcan, președintele interimar al liberalilor, a spus că PNL va trece la fapte dacă PSD nu va renunța la grațiere și la modificările din Codul Penal, transmite agerpres.ro.

„Împreună cu USR am avea numărul de semnături necesar pentru inițierea unei moțiuni de cenzură. În același timp, moțiunea de cenzură se depune împotriva Guvernului și aceste două ordonanțe (privind grațierea și modificarea Codului penal — n.r.) nu sunt ordonanțele domnului Iordache pe persoană fizică, ministru al Justiției pentru o perioadă, sunt ordonanțele Guvernului României. Deci, ca atare, dacă aceste ordonanțe nu vor fi retrase, PNL va avea forța și decizia de a merge în Parlament cu această moțiune de cenzură tocmai pentru a încerca să determinăm Guvernul să revină asupra unei măsuri greșite. Cum ar putea Guvernul domnului Dragnea să revină asupra unei măsuri care îl salvează pe domnul Dragnea în persoană? Căzând, în Parlament. Acesta este scopul moțiunii de cenzură — să dăm jos Guvernul, pentru că nu este un guvern preocupat pe termen lung de măsurile economice și de creșterea bunăstării, este un guvern preocupat pentru salvarea domnului Dragnea, personal”, a spus Turcan.

Liberalii se vor întâlni joi pentru a discuta despre moțiune, iar Turcan este convinsă că PNL nu va face pași în spate de la această inițiativă:

„Am convingerea că PNL, fără ezitare, va susține o moțiune de cenzură, că PNL își va asuma această bătălie, dacă vreți, pentru o Românie democratică, pentru un stat funcțional, pentru o lege care să fie aceeași pentru toți cetățenii țării”, a mai spus Raluca Turcan.

3 comentarii la “Cutremur pe scena politică. PNL amenință cu moțiunea de cenzură: Avem numărul de semnături!

  1. Oitza tzurcana iar behaie ” amenintator „, poate este luata si ea in serios sa fie pusa presedinte pe viata a PNL! Aveti grija penelisti, nu va bateti joc de partidul cel mai vechi din Romania la care a fost co-fondator si Calin Popescu Tariceanu, cu adevarat un bun politician si roman adevarat!

  2. „Împreună cu USR am avea numărul de semnături necesar pentru inițierea unei moțiuni de cenzură.”
    La aprobarea motiunii nici nu nu se gandeste !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *