Referendumul propus de Nicușor Dan a fost votat de peste 40% dintre bucureșteni, adică peste 700.000 de locuitori ai Capitalei au răspuns la întrebările edilului general. Cei mai mulți au votat „Da”, iar cel mai mare scor a fost înregistrat la cea de-a treia întrebare.
Aproape 41% dintre bucureșteni au votat și la referendum, cu zece procente peste pragul de 30% necesar pentru validarea referendumului.
Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?
- Da – 66,44%
- Nu – 33,56%
Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a taxelor şi impozitelor să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?
- Da – 64,39%
- Nu – 35,61%
Sunteţi de acord ca Primăria Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?
- Da – 84,55%
- Nu – 15,45%
Referendumul are un rol consultativ, el nu se poate aplica imediat, astfel că este nevoie ca Parlamentul sau Guvernul să aprobe modificările pe care și le doresc bucureștenii și le-au exprimat la acest referendum. Mai exact, este nevoie ca majoritatea parlamentară să dea o lege care să permită primarului general al Capitalei să aprobe autorizațiile de construire.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News