Skip to content
Opinii & Analize

Dă-o naibii de moțiune! Luați un rinichi de la Ploiești

Cui dracu îi mai pasă de moțiune? – asta e întrebarea esențială. Cui îi pasă că politicienii urmează să aibă pensii de lux? Cui îi pasă că statul vrea să le ia banii și celor care, culmea, n-au nici un ban? Nici măcar de încălzirea globală sau de personalitatea delfinilor nu ne pasă. Numărați-vă bine rinichii și aveți grijă ce vă doriți, uneori sunt o monedă bună de schimb, dacă știți să negociați cu ploieșteanul turmentat.

Scena politică din România a oferit, marți, un adevărat exemplu de bătălie câștigată (oare pentru a câta oară?) de PSD. Deși liberalii au plecat la atac, au fost nevoiți să se apere, lăsându-le pesediștilor posibilitatea să se grupeze și să atace pe flancuri, fiecare cu tema sa, în timp ce PNL s-a văzut nevoit să reziste și să se dea cocoș – un cocoș ciufulit.

Dar dă-o naibii de moțiune, fac pariu că puțini au înțeles ce s-a întâmplat acolo. PNL a plecat la luptă ca o armata numeroasă, numai că aliații s-au lăsat așteptați, liberalii sperând să fie sprijiniți de oștile generalului Oprea. Această bătălie n-a fost decât un exercițiu prin care partidele politice au încercat să mai strângă câteva voturi ale cetățenilor, altfel erau cu toții conștienți de soarta moțiunii.

Acum PNL se confruntă cu o criză de dimensiuni reduse pe care a generat-o singur, dintr-o dorință firească a unui partid de a obține puterea. Chiar dacă liberalii încearcă să nu vorbească despre aceste înfrângeri, ele vor atârna pe umerii candidaților în alegerile locale și parlamentare, căci nu e deloc simplu să vii șifonat de social-democrați în fața electoratului și să-i ceri să aibă încredere în proiectele tale.

Și după o zi grea, în care cu toții am stat cu ochii pe Parlament, apăreau problemele reale ale României, ieșeau la iveală situațiile dificile din viața cetățenilor români. În general, pentru a scăpa de vina pentru viața mizerabilă, indivizii dau vina pe parlamentari și pe deciziile pe care le iau aceștia. Dar realitatea, cea care merită într-adevăr analizată, ne spune că propriile noastre decizii sunt de fapt cele care ne ruinează viața.

Tocmai de la Ploiești aflam, miercuri, de un cetățean beat și nemulțumit, care tot amenința că se arunca de la etajul unui hotel. Și nu că-l deranja rezultatul moțiunii, sau lipsa locurilor de muncă, sau salariile mici, sau infrastructura, sau economia, sau Codul Fiscal, sau căminele mizerabile în care urmează să se cazeze studenții. Bărbatul își dorea înapoi rinichiul pe care-l vânduse pentru o sumă infimă de bani, pe care apoi a cheltuit-o pe iPhone-uri, dulciuri și băutură. Citește și EXCLUSIV FOTO Nici două Iphone-uri nu pot înlocui un rinichi

Vă miră achizițiile acestui individ? N-ar trebui, în condițiile în care în 73% dintre gospodăriile din România există un smartphone, iar în 36% găsim o tabletă, potrivit unui studiu ANCOM. Smartphone-ul a ajuns un instrument prin care indivizii se integrează în societate, în grupuri și dobândesc un status social. Sau pur și simplu sunt acele gospodării din sate uitate de lume în care tinerii își petrec viața izolați în fața unui touchscreen, așteptându-și părinții plecați la muncă în străinătate ori privind în gol la sărăcia din jur. Peste 8 milioane de români au conturi pe Facebook. Românii au plătit în avans peste 400.000 de euro pentru a fi printre primii care primesc noul iPhone 6s, totul în doar trei zile. 26% dintre copiii din România dețin un smartphone, iar 8 din 10 au cont pe Facebook.

Aici trebuie să ne reamintim sentimentul ăla când ești în metrou, într-o dimineață răcoroasă de toamnă, iar copilul de lângă tine, care trage de un ghiozdan mai mare decât el, scoate iPhone-ul ca să-și verifice mesajele. Apoi, fie vorba între noi, ți-e jenă să mai scoți telefonul din buzunar, lăsându-l să sune și prefecându-te că nu-l auzi. Ah! Și culmea, puștiul ăla nu și-a vândut un rinichi. Asta chiar e frustrant!

1 comentariu la “Dă-o naibii de moțiune! Luați un rinichi de la Ploiești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *