Skip to content
Politică

„Dacă nu intram la guvernare, astăzi curentul, gazul, energia costau mult mai scump”. Cum s-a ajuns la o alianță PNL-PSD

facebook.com

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat joi, la Oradea, că intrarea PSD la guvernare alături de PNL nu este „o coaliţie nenaturală”, ci o căutare de soluţii şi asumarea responsabilităţii într-o perioadă grea nu numai pentru România.

„Noi am cântărit foarte mult până am intrat în această coaliţie. Ne era mult mai simplu să rămânem în opoziţie. Ne era mult mai simplu într-o perioadă atât de grea. Nu ne victimizăm acum că am intrat la guvernare şi trebuie să fim ridicaţi pe nu-ştiu-ce soclu. Dar noi am preferat să nu fim pragmatici din punct de vedere politic, pentru că dacă eram doar pragmatici politic, nu intram.

Vedeţi că au lipsit măsurile sociale timp de doi ani, şi o spune mediul de afaceri, ceea ce e grav. Dar am preferat să intrăm şi să facem treabă. Cetăţenii români ne vor judeca la sfârşit. Am preferat să nu stăm pe margine şi să comentăm, ci să căutăm soluţii, să intrăm în bătălie şi să încercăm să salvăm ce se poate într-o perioadă atât de grea nu numai pentru România”, a declarat, în conferinţă de presă, ministrul Budăi.

Solicitat să-şi expună şi el părerea, preşedintele PSD Bihor, deputatul Ioan Mang a afirmat că dacă PSD nu ar fi intrat la guvernare, „astăzi curentul, gazul, energia, în general, costau mult mai scump”.

„Părerea mea este că faptul că am intrat la guvernare se vede. Dacă nu intram la guvernare şi rămânea alt partid (al celui care a făcut afirmaţia), astăzi curentul, gazul, energia, în general, costau mult mai scump, nu se aplica niciun pachet social, pentru că dânşii au un singur scop, ong-urile.

De exemplu, ultima discuţie cu o doamnă de la USR, pe televiziune, era legată de ce se va întâmpla cu banii care vor veni din off-shore, ca urmare a exploatării gazelor din Marea Neagră. Noi am spus că acei bani vor fi investiţi în primul rând în reţelele de gaz din ţară şi după aceea în alte investiţii în energie. Ei ar fi vrut ca banii să ajungă la ong-urile care se ocupă de Pilonul III de pensii, adică nu-i mai vedea nimeni niciodată. Cine ştie când. Asta e diferenţa de viziuni între noi şi respectiva formaţiune politică. Ei au interese clare, ale lor, pentru a cheltui bani pe studii, pe ong-uri, tot felul de documente, dar nu pentru a face ceva”, a afirmat Ioan Mang.

Nu în cele din urmă, fostul europarlamentar Emilian Pavel, preşedinte executiv al PSD Bihor şi subprefect, a declarat, pentru AGERPRES, că această colaborare PSD-PNL, între stânga şi dreapta politică, „este benefică şi este singura soluţie în momentul de faţă pentru a asigura echilibrul în societate”.

„Și nu doar echilibru, ci şi o siguranţă, o stabilitate în vremuri tulburi. Cred că cel mai important lucru în politică este echilibrul. Pentru că adevărul e la mijloc. Când balanţa se înclină prea mult într-o parte sau alta, ea trebuie readusă în echilibru. Sper că, acum, lucrurile se vor echilibra foarte bine, prin coaliţia PSD-PNL de la guvernare. S-a văzut din start că venirea PSD-ului la guvernare a înclinat balanţa spre sprijin către cetăţeni, ” a menţionat Emilian Pavel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *