Modelul Dacia Duster, construit în România, la Mioveni, a fost în primele șase luni ale acestui an al treilea cel mai vândut SUV din Europa, din clasa sa, fiind totodată cel mai cumpărat SUV de către persoanele fizice. Ford Puma, construit la Craiova, a reușit să țină aproape de Duster și a fost al cincilea cel mai vândut SUV, relevă datele analizate de Profit.ro.
Cu mai puțin de un an înainte de a fi înlocuit de o nouă generație, Dacia Duster se află în Top 3 al celor mai vândute SUV-uri de clasă B din Europa, continuând să atragă atenția clienților europeni. Dacia a anunțat că a vândut în prima jumătate de an un total de 111.900 de unități la nivel global, cea mai mare parte a acestora fiind vândută în Europa, modelul având o creștere de 13 procente față de anul trecut la nivel global.
În Europa, potrivit Data Force și Jato Dynamics, volumul înmatriculat de Duster a depășit 87.000 de unități, fiind astfel al treilea cel mai vândut SUV de clasă B, după VW T-Roc și Toyota Yaris Cross, ca urmare a unui avans de 18 procente.
Cel de-al doilea SUV produs în România, Ford Puma, a reușit să totalizeze 77.400 de unități, după o creștere de numai 5%, care i-a asigurat însă modelului de la Craiova locul cinci între cele mai vândute SUV-uri subcompacte.
Citeşte aici articolul integral.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News