Dacia face „spectacol” pe piața din Franța. Spring, cea mai vândută electrică în 2023

Dacia Spring Electric
Sursa foto: DACIA.RO

Dacia și Renault trec printr-o perioadă de boom al vânzărilor în Franța, pe o piață în creștere față de anul trecut, dar cu niveluri mult mai mici decât cele două mărci ale grupului Renault. Dacia a înregistrat în aprilie o creștere foarte mare, de 63,4%, față de luna aprilie din 2022, cu un volum total de 13.972 de autoturisme înmatriculate, ridicându-și cota de piață la un nivel fără precedent, 10,5%, cu aproape 3 puncte procentuale peste rivalii de la Citroen, care au vândut numai 10.324 de autoturisme.

Și Renault are o creștere abruptă a vânzărilor în aprilie, cu peste 50% peste nivelul din 2022, respectiv 22.489 de autoturisme înmatriculate în a patra lună a anului. Cota de piață a grupului ajunge, astfel, la 27,6%, la mai puțin de un punct procentual de cota grupului Stellantis, care are în portofoliu nu doar mărcile franceze Peugeot și Citroen, ci și restul de mărci ale fostului grup Fiat Chrysler.

În plus, marca Renault a prins aripi și pe segmentul de vehicule comerciale ușoare (pe care Dacia este inexistent), unde a crescut cu 34,2% față de anul trecut. Franța a înmatriculat în luna aprilie 161.849 de autoturisme noi, cu 18,8% mai multe decât în aprilie 2022, iar în primele patru luni ale acestui an a înregitrat un volum de 553.396 de autoturisme noi, o creștere de circa 80.000 de unități față de perioada similară din 2022, respectiv + 16,7%. În total, autoturisme și LCV-uri, piața franceză a urcat la 671.106 unități, cu 13,3% peste cea din urmă cu un an, informează profit.ro.

Dacia are, după patru luni, un avans foarte bun, de 39,8%, cu un volum total înmatriculat de 52.599 autoturisme și o cotă de piață de 9,5%. Marca Renault are, la rândul său, după patru luni, o creștere de 26,1%, cu un volum de autoturisme înmatriculate de 85.236 unități. Cota de piață a grupului Renault pe piața de origine este de 25%, cu 5 puncte procentuale mai mică decât cea a Stellantis.

Dacia Sandero se află în acest moment pe locul al treilea în clasamentul celor mai vândute autoturisme noi din Franța, cu 23.280 de unități înmatriculate și 4,2% cotă de piață. Dacia Spring reușește să se mențină în Top 10 al vânzărilor pe toate propulsiile, fiind astfel cel mai vândut automobil electric din Franța, de la începutul anului, cu 10.696 unități. Duster este imediat sub Spring, pe locul 11, fiind însă al patrulea cel mai vândut SUV din Franța, după Peugeot 2008, Renault Captur și Peugeot 3008.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL