Marca Dacia a trecut cu bine printr-un episod de scădere pe piața auto din Franța, unde în luna iunie înregistra un ușor declin. În iulie, Dacia a cunoscut din nou o creștere foarte bună și și-a consolidat cota de piață, dar, aparent paradoxal, tendința este din păcate una de scădere.
Dacia a avut în luna iulie o cotă de piață foarte mare, în Franța, cu 9,1%, cu 2,6 puncte procentuale peste rivalii de la Citroen și tot mai aproape de pragul de 10%, pe care l-a depășit doar în aprilie, informează profit.ro.
Volumul înmatriculat în luna a șaptea a fost de 11.695 de autoturisme, cu 24% mai multe decât în urmă cu un an. Explicația acestei creșteri vine din baza de raportare, adică luna iulie 2022, care a fost una mult mai slabă. În același timp, fluxul de livrări ale comenzilor existente ar putea să influențeze ritmul livrărilor și, respectiv, înmatriculărilor.
De altfel, volumul Dacia din iulie a fost în scădere puternică față de cel din iunie (15.460 autoturisme), când marca înregistra o scădere de 10 procente față de anul anterior. Din acest motiv putem spune că tendința vânzărilor Dacia pe această piață este una în ușoară scădere, influențată atât de sezonalitate, cât și de scăderea cererii de autoturisme, la modelul general. Practic, de la începutul anului, luna iulie este a doua cea mai slabă, după ianuarie, care încă se mai afla sub impactul crizei de semiconductori, având și un număr de zile lucrătoare mai mic. Ulterior, vânzările Dacia din Franța au crescut până la maximul înregistrat în iunie, exact luna de declin.
Articolul integral AICI.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News