Prezența pilotului olandez Max Verstappen la celebra cursă de anduranță de 24 de ore de la Nürburgring a fost unul dintre cele mai urmărite momente ale weekendului în motorsport. Cvadruplul campion mondial de Formula 1 a concurat pe temutul circuit german supranumit „Iadul Verde”, iar imaginile cu duelurile sale de pe pistă au devenit rapid virale pe rețelele sociale. Printre mașinile aflate pe circuit s-a numărat și o Dacia Logan, care a reușit să termine cursa.
Pilotul în vârstă de 28 de ani a concurat la volanul unui model Mercedes-AMG GT3, în cadrul echipei Verstappen Racing. Olandezul a împărțit mașina cu spaniolul Dani Juncadella, francezul Jules Gounon și austriacul Lucas Auer, în una dintre cele mai dificile curse de anduranță din lume, potrivit Libertatea.
Participarea lui Verstappen la competiția de la Nürburgring era anticipată de mai mult timp. În luna martie, după confirmarea oficială a prezenței echipei sale, campionul mondial declara că această cursă reprezintă un obiectiv important pentru el.
„Cursa de anduranță de 24 de ore de la Nürburgring se află de mult timp pe lista mea de dorințe, deci sunt foarte entuziasmat că putem să facem acum să devină realitate”, spunea Verstappen.
Echipajul Verstappen Racing a concurat în clasa SP9, categoria principală în care se luptă mașinile GT3 pentru victoria la general. În această clasă au fost prezente nouă branduri importante din motorsport: Aston Martin, Audi, BMW, Ferrari, Ford, Lamborghini, McLaren, Mercedes-AMG și Porsche.
Echipa lui Verstappen a avut o evoluție solidă și s-a aflat timp de mai multe ore în lupta pentru victoria finală, conducând prestigioasa cursă de anduranță. Cu toate acestea, cu puțin peste trei ore înainte de final, mașina Mercedes-AMG GT3 a suferit o problemă tehnică la partea dreaptă din spate.
Defecțiunea a necesitat reparații în garaj, iar timpul pierdut a compromis șansele echipei la podium. În cele din urmă, Verstappen și colegii săi au încheiat ediția din 2026 a cursei de 24 de ore de la Nürburgring pe locul 38 în clasamentul general.
În paralel, atenția fanilor a fost atrasă și de prezența unei Dacia Logan pe circuitul german. Mașina, pilotată de un echipaj german, a concurat într-o clasă diferită față de cea în care a evoluat Verstappen.
Chiar și așa, cele două mașini s-au întâlnit pe traseu, iar imaginile cu duelurile dintre Max Verstappen și Dacia Logan au circulat intens online, devenind rapid un subiect apreciat de comunitățile de motorsport.
La finalul cursei, Dacia Logan a reușit să termine competiția pe locul 120 din 159 de participanți, clasându-se înaintea unor modele Porsche, McLaren și chiar a unui Ferrari.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









