Dacia Sandero coboară în clasamentul celor mai vândute mașini din Europa

Dacia Spring Electric
Sursa foto: DACIA.RO

Deși este singurul automobil din Top 10 al celor mai vândute mașini din Europa, Tesla Model Y a fost cel mai vândut și în luna septembrie, depășind principalii rivali, inclusiv Dacia Sandero, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Modelul românesc a avut o creștere mult mai mică față de competitorii săi principali.

Dacia Sandero a vândut în luna septembrie 19.265 de exemplare, în Europa, cu 8% mai multe decât în urmă cu un an, potrivit Jato Dynamics, însă cifrele destuld e bune nu au permis modelului românesc să mai rămână în fruntea clasamentului vânzărilor, așa cum se contura încă de la publicarea cifrelor preliminare ale Data Force. Motivul este în primul rând performanța unor modele precum Peugeot 208, Renault Clio și VW Golf, care au înregistrat creșteri cu două cifre și au urcat pe locurile 2 – 4 ale clasamentului, primele având de altfel peste 20.000 de unități vândute. Pe primul loc s-a situat și în septembrie Tesla Model Y, cu aproape 30.000 de unități, chiar dacă volumul vândut a fost mai mic decât cel de anul trecut (-1%).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: