Skip to content
Politică

Dacian Cioloş este noul preşedinte al USRPLUS. Biroul Naţional va valida voturile delegaţilor partidului

Inquam Photos/Raul Stef

UPDATE 21.00

Dacian Cioloş, care a fost ales preşedinte al USR PLUS, a declarat vineri că în 2023 îşi va depune mandatul pentru a fi revalidat, iar săptămâna viitoare va renunţa de funcţia de lider al grupului Renew Europe din Parlamentul European.

UPDATE 20.25

Fostul co-preşedinte al USR PLUS Dan Barna afirmă că formaţiunea va rămâne, de luni, „acelaşi partid solid, solidar, vertical, care a adus în România reformă”. „Deşi avem acest rezultat care nu mă bucură în mod particular, continuu să spun şi să îi mulţumesc lui Dacian Cioloş pentru faptul că USR PLUS a fost decizia corectă şi necesară”, a susţinut el.

Dan Barna, învins în aceste alegeri, a declarat că rata mare de participare la vot este dovada că USR „este un partid viu”. „Ştiu că e multă dezamăgire şi supărare în echipa celor care m-au susţinut. (…) De luni încolo rămânem acelaşi partid solid, solidar, vertical, care a adus în România reformă”, a afirmat Barna. El a arătat că are încredere că USRPLUS va da preşedintele ţării şi va fi principalul partid de guvernare.

UPDATE 20.21

În prima declarație după câștigarea alegerilor pentru președinția USR PLUS, Dacian Cioloș anunţă că partidul trebuie să-și propună câștigarea alegerilor prezidențiale din 2024. „Vreau să le mulțumesc colegilor din partid care au votat în număr foarte mare. Am dovedit că putem avea maturitate și înțelepciune să ducem la bun sfârșit un proces democratic, cu toate dificultățile. Participarea masivă la vot arată că cei care s-au înscris în USR PLUS cred în acest proces al fuziunii și îl validează. Vom avea multe de făcut, dar este un pas important al fuziunii de factor. Rezultatul arată că nu există falii între foști USR-iști și foști PLUS-iști și vom putea lucra împreună. Este un mesaj pe care îl receptăm și la nivelul conducerii.

Am avut și sesizări, și plângeri. O parte au fost clarificate de comisia electorală, altele urmează să fie clarificate. Este important ca membrii noștri să aibă încredere că un astfel de proces electoral se poate desfășura în condiții bune. Pe viitor mi-aș dori să avem cât mai multe ocazii ca membrii de partid să participe la deciziile pe care le luăm. Cerem transparență, onestitate, cu atât mai mult trebuie să dovedim în partid.

Avem nevoie să întărim acest partid și e important ca cei care au făcut acest pas să se înscrie în USR PLUS să se simtă ei înșiși bine în acest partid și să-i poată convinge și pe ceilalți să vină alături de noi. România are nevoie de reformă, de modernizare și USR PLUS va avea un rol important de jucat până în 2024. Trebuie să ne propunem câștigarea alegerilor prezidențiale și alături de acestea și celelate alegeri”, a declarat Cioloș.

UPDATE 20.03

Europarlamentarul Dacian Cioloș a obținut o victorie surprinzătoare în alegerile interne din USR PLUS. Deși PLUS era un partid mult mai mic decât USR, Cioloș a reușit să câștige președinția partidului format în urma fuziunii, cu 50.9% din voturi.

Potrivit primelor date obţinute de News.ro, diferenţa între Cioloş ş.i Barna este de aproximativ 800 de voturi. Oficial, votul urmează să fie validat sâmbătă, la Congresul USR PLUS, când noul preşedinte va rosti şi un discurs.

Un număr de 1.200 de delegaţi din întreaga ţară vor fi prezenţi sâmbătă, la Bucureşti, pentru Congresul USR PLUS, în cadrul căruia va fi stabilită componenţa noului Birou Naţional şi va fi validat noul preşedinte al formaţiunii.

Evenimentul se va desfăşura la Romexpo, dar având în vedere contextul pandemic, în sală se vor afla maximum 150 de persoane simultan. Delegaţii care îşi vor exprima opţiunea privind componenţa noului Birou Naţional au fost împărţiţi pe fluxuri orare, pentru a-şi exercita votul. La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate. Întregul eveniment va fi transmis live pe Facebook şi Youtube.

Luptă strânsă între Dacian Cioloș și Dan Barna pentru șefia USRPLUS. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că Dan Barna se afla joi seara pe prima poziție, însă la doar câteva procente față de Dacian Cioloș. „E mobilizare foarte mare acum în al doilea tur pentru Dan Barna. Ne așteptăm la o răsturnare de situație în favoarea lui”, au precizat surse politice pentru PS News.

Până joi seara au votat peste 82% din membri USR PLUS. Concret, până joi seară, au fost exprimate 36.825 de voturi, 61,44% (22.626) sunt membrii USR, iar 38,56% (14.199) sunt membrii PLUS. În ceea ce privește votanții USR, aceștia au înregistrat până joi seară o prezență de 78.92% din totalul membrilor, în timp ce votanții PLUS au o prezență de 89.47% din totalul membrilor.

Amintim că preşedintele USR PLUS urmează să fie anunţat vineri seara, la ora 20,00, în urma a două tururi de scrutin desfăşurate online, pe parcursul ultimelor două săptămâni. După primul tur, încheiat pe 23 septembrie, au rămas în competiţie copreşedinţii USR PLUS Dacian Cioloş şi Dan Barna.

La primul tur şi-au exprimat opţiunea online, prin intermediul unei platforme securizate, 32.815 dintre cei 44.114 membri cu drept de vot (reprezentând 74,4% din total). Dacian Cioloş a obţinut 15.111 voturi (46%), Dan Barna 14.404 voturi (43,9%), iar Irineu Darău 3.300 de voturi (10,1%).

Cioloș, dispus să candideze la prezidențiale

Dacian Cioloș a declarat vineri, înainte publicarea rezultatelor finale, că obiectivul lui este ca USR PLUS să câștige alegerile prezidențiale în 2024. Cu câteva ore înainte de anunțarea rezultatului alegerilor interne, care vor decide cine este președintele unic USR PLUS, Cioloș a spus că, pentru a câștiga prezidențialele, partidul trebuie să se prezinte cu candidatul cel mai bine plasat și s-a declarat dispus să candideze.

În 2024 trebuie să avem candidatul cel mai bine plasat. (…) Pentru mine obiectivul în 2024 este să câștigăm alegerile prezidențiale. Eu cred că este foarte posibil lucrul acesta și atunci evident trebuie să alegi candidatul cel mai bine plasat să atingă obiectivul ăsta, să atragă nu doar susținerea votanților USR PLUS, dar să dea încredere unei părți cât mai mari din alegătorii cetățeni români și atunci evident că trebuie să alegem un om cu profilul cel mai bun, fie că e sau nu președinte (președintele partidului – n.r.)”, a spus Dacian Cioloș vineri.

El a precizat că este dispus să candideze dacă va fi cel mai bine plasat și a prezentat și cum vede calendarul desemnării candidatului USR PLUS.

„Evident că sunt dispus pentru asta (candidatură – n.r.), dar asta trebuie să se întâmple în 2023. De-asta am și spus și propus ca președintele partidului, care va fi ales acum, să meargă cu un mandat de doi ani; în 2023 punem din nou totul pe masă, discutăm și care-i cel mai bun să conducă partidul în campania din 2024, și care e cel mai bun candidat pentru prezidenșiale din partea USR PLUS”, a mai spus Dacian Cioloș.

Afacerile lui Barna cu fonduri europene i-au adus 4 dosare la DNA

Proiectele europene ale șefului USR au generat patru dosare DNA. Doar unul a fost clasat, susțin jurnaliștii de la Rise Project. Cele trei cazuri active sunt:

1. Dosar penal nr. 197/P/2021 – proiectul Punți Comunitare (Cod Smis: 56760, ID Proiect: 146256)
==> Finanțare: 1,8 milioane de euro. Axat pe întreprinderi sociale pentru persoane vulnerabile. Firma lui Dan Barna (Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG), administrată inclusiv de soția lui Barna, a fost partener finanțator în proiect. DIstribuia banii europeni pentru o parte dintre entități. Ceilalți parteneri au fost Consiliul Județean Alba (condus de liberalul Ion Dumitrel) și fundația Civitas din Cluj.

2. Dosar penal nr. 196/P/2021 – proiectul SES-am Deschide-te! (Cod smis: 56699, ID Proiect: 144808)
==> 2 milioane de euro. Tot întreprinderi sociale. Într-una dintre acestea a fost implicată sora șefului USR. La fel, compania DCG funcționa ca partener finanțator și aloca bani pentru întreprinderile sociale. CJ Alba și fundația clujeană au fost parteneri și aici.

3. Dosar penal nr. 214/P/2021 – proiectul Biblioteca Bunelor Practici (Cod smis: 51031 ID Proiect: 125782)
==> 2 milioane de euro. Firma lui Barna a fost beneficiar al finanțării europene și a gestionat acest proiect de antreprenoriat. Partener: Confederația Asociațiilor Țărănești CATAR. Trebuia să înființeze în țară 18 centre de consultanță camerală pentru fermierii interesați să acceseze fonduri UE. Proiectul a eșuat complet.
Aceste trei dosare au fost deschise în luna mai 2021. Sunt cercetări în rem: ancheta vizează fapte deocamdată, nu persoane.

Sesizările la DNA (secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției) au fost făcute de inspectorii DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă). Inspectorii s-au autosesizat în urma articolelor RISE și au verificat proiectele lui Dan Barna timp de un an și jumătate (octombrie 2019 – mai 2021).

Tot DLAF – instituție la care procurorii anticorupție apelează pentru expertiză în cazurile de fraudă cu fonduri UE – a constatat ca nu există indicii de ilegalități într-un al patrulea proiect vizat.
Asta a contribuit la clasarea în luna iunie a unui dosar penal mai vechi (nr. 233/P/2019) privind proiectul “Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale pentru persoanele vulnerabile și cu dizabilități” (Cod Smis: 21583, ID Proiect: 53560).

==> Speța asta a fost clasată și la Alba în trecut, apoi redeschisă în 2019 la DNA Central, clasată din nou acum în iunie. Se baza pe mărturiile unor persoane defavorizate. Finanțare: 3,5 milioane de euro. Proiectul în sine a fost derulat de CJ Alba și reprezintă totodată primul parteneriat public al companiei lui Barna, căreia i-a revenit o felie de 250 de mii € ca să administreze regional în numele instituției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *