Skip to content
Politică

Dacian Cioloș face anunțul cu privire la majorarea pensiilor și a salariilor: „Așa e just!”

Premierul Dacian Cioloş a vorbit, miercuri seară, la România TV, în emisiunea moderată de jurnalistul Victor Ciutacu, despre legea bugetului pe 2016. Astfel, prim-ministrul a declarat că se sunt luate în calcul atât majorările salariale cu 10%, cât şi creşterea pensiilor, măsuri anunţate de guvernul anterior.

Premierul Dacian Cioloş a declarat că legea bugetului pe 2016 a construit-o ţinânt cont de deciziile aprobate deja de Parlament.

" "
" "

„Eu am mai spus că legea bugetului am construit-o în aşa fel încât să includem deciziile anterioare şi referitoare la Codul fiscal şi la creşterile salariale de 10%. (…) În proiectul de buget vor fi incluse deciziile luate de Parlament prin diferite acte normative. Eu ştiu de măririle salariale adoptate prin diferite acte normative. Acolo unde avem acte normative aprobate de Parlament, le-am luat în considerare”, a declarat prim-ministrul.

Totodată, premierul a precizat că şi majorarea pensiilor cu 5% în 2016 va fi menţinută.

„Pensiile vor fi majorate cu 5%. Ceea ce a fost calculat în bugetului iniţial, am menţinut, nu pentru că aşa consideră PSD ci pentru că aşa e just. Eu vorbesc de decizii care au fost luate de Parlament. Nu ştiu de alte lucruri”, a afirmat şeful Guvernului, citat de romaniatv.net.

În plus, Dacian Cioloş a precizat că investiţiile nu vor fi reduse în bugetul pe 2016.

„Când vom prezenta bugetul vom explica toate cele care au stat la baza calculelor. Ce pot să vă spun că pe investiţii nu vom scădea alocările bugetare ci mergem chiar cu majorări: cele din sectorul public, dar cred că odată cu măsurile din Codul Fiscal să încurajăm şi mediul privat”, a menţionat Cioloş.

Referitor la reformarea administraţiei publice, şeful Guvernului a menţionat că scopul urmărit este, de fapt, creşterea performanţei, nu concedierea angajaţilor.

„Eu am vorbit de reformarea administraţiei nu pentru a concedia pe cineva ci pentru a crelte performanţa administraţiei. Nu vrem să reducem personal pentru a ne ieşi bugetul”, a adăugat Cioloş.

" "

2 comentarii la “Dacian Cioloș face anunțul cu privire la majorarea pensiilor și a salariilor: „Așa e just!”

  1. da asa era just dar tot just este ca in continuare sa se indexeze pensiile nu numaiin 2016 ca asa este scris in constitutie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *