PSnews

Opinii

Daddy Flaușatu’ și Zeița Anticorupției, personaje istorice previzibile

Istoria se repetă, moda revine, iar cutremure o să apară cât există Pământul. Dacă toate astea sunt ciclice, apariția unui personaj ca Liviu Dragnea în peisajul unei țări aflate încă în tranziție nu ar trebui să mire pe nimeni. După Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu sau “recentul” Ion Iliescu, aș spune că neapărând, Daddy Dragnea ar fi trebuit inventat. Astfel de anomalii politice au rolul lor în istorie. Detensionează furia și frustrarea maselor, schimbă paradigma unui stat, iar la final dispar, de cele mai multe ori brutal. Iar marele merit este că, după experiența nefericită cu ele, poporul învață din greseli.

La fel ca înaintașii săi, Daddy Dragnea – pe care îmi place să-l alint „Flaușatul” din cauza șosetelor de prost gust pe care le “asorta” pe vremuri la costum – a apărut de nicăieri. Partidul comunist a fost inventat de un plăpumar, Gheorghe Cristescu. Apoi a fost dus pe culmi înalte de Gheorghiu Dej, un electrician cu veleități de lider, și parțial îngropat de cizmarul Nicolae Ceaușescu. Reanimarea comuniștilor a picat mânușă pe calapodul lui Ion Iliescu și ai lui. Singurul lider care a ieșit complet din tipare a fost Adrian Năstase, un erudit care s-a folosit de structura cu pricina pentru înavuțire și satisfacerea unor ambiții personale. Restul celor perindați pe la conducere nu merită menționați, pentru că n-au contat nici cât o ceapă degerată. Liderii însă au apărut de nicăieri și au lăsat ceva în urmă. A nu se întelege că acel ceva a fost benefic sau util pentru popor.

La fel ca și predecesorii săi, Daddy Flaușatul a știut să își aștepte momentul.  A pornit de jos, fără să ardă etape. A înțeles că trebuie să stea copăcel, să servească pe la mese,  a simțit că fără să pupe posterioarele superiorilor nu poate promova. Iar când a prins momentul, s-a reinventat. Singurul lucru pe care nu-l avea Dragnea, în comparație cu mentorii săi, era furia poporului pe ceva anume. Comuniștii aveau la îndemână repulsia populară față de burghezie, Iliescu a folosit nevoia de sânge a unui popor îndobitocit cu forța, iar Năstase a venit cu mirajul alăturării noastre la masa bună a celor bogați, din UE și NATO. Fostul locuitor din Gratia, eșuat lamentabil în cariera de cârciumar și reșapat în politica teleormăneană, a fost nevoit să inventeze propriile sale ținte.

Exact așa s-a născut sintagma “Statul paralel”. Ingredientele erau oricum pe masă. Daddy avea la îndemână o Laura Codruța Kovesi prinsă cu desuurile în vine, după ce se afișase cu Ghiță prin vie și în sufrageria generalului “izmene” Oprea. Zeița Anticorupției sângera la capitolul imagine, dezamăgise mulți români, iar în plus făcuse greșeala să se și dea la proaspătul lider absolut, cu micile dosare penale pe care i le făcuse. Așa s-a creat o ură artificială, exact ingredientul de care mai avea nevoie Dragnea pentru a le călca pe urme înaintașilor și a intra în cartea neagră a istoriei. Restul a fost simplu și a urmat întocmai tiparele. Promovarea incompetenței în eșalonul doi, ca să elimine concurența, i-a ieșit cel mai bine. Până și Ceaușescu ar fi probabi invidios pe garnitura de semianalfabeți inventată de Dragnea la conducerea României. Pomeni pentru sărăcime, înfierarea celor bogați – în cazul nostru multinaționalele – victimizarea activului de partid, au fost alte elemente din butaforia liderului-dictator.

Din fericire, istoria ne-a învățat și ce se întâmplă cu toți liderii de tip Dragnea: ajung la apogeu și fac implozie. Adică sfârșesc rău, adesea devorați chiar de poporul dus la paroxism. Singurul element cuantificabil rămâne răul pe care l-au produs în timpul mandatului. Ce va rămâne după Dragnea Flaușatul?! Cu siguranță nu schimbările legislative, făcute doar pentru a-și scăpa pielea, sunt răul suprem produs de Daddy. Tragedia se leagă de faliile în societate, pe care Dragnea și armata sa de teracotă le-au creat. Societatea s-a radicalizat așa de mult, încât aproape că nu mai există români fără păreri. Ori ești cu unii, ori cu alții, iar orice opinie care iese din tiparele unei extreme sau a alteia, a ajuns să fie aspru taxată. Oamenii se urăsc între ei, pentru convingeri politice sau simpatii de moment. Nepoții își umilesc bunicii, iar vârstnicii îi ocărăsc pe cei tineri, doar pentru că ies în stradă să își ceară drepturile. Asta ar putea fi tragedia unui neam, îngenuncheat temporar de un țărănuș viclean ajuns conjunctural lider absolut. Și pe care Zeița de care vorbeam anterior l-a mângâiat ștrengărește pe creștet, în timp ce l-a ținut la sân ca pe o năpârcă, de ani buni încoace.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi