Skip to content
Politică

Daea, cuvinte de laudă aduse lânii: Cu mult timp în urmă era gaj la bancă

masapresei.ro

Ministrul Agriculturii Petre Daea a fost prezent sâmbătă la Iași unde a inaugurat un laborator de testare a lânii, analize ce urmează să se facă pe aparate care nu au mai fost folosite de la începutul anilor `90.

În acest context, la întrebarea ce este lâna, dacă oaia este „statuie vie”, ministrul a răspuns că lâna este „o podoabă frumoasă”, potrivit gandul.info.ro

Am stăruit şi voi stărui ca în fiecare zonă a ţării să fie lanţuri de valorificare a acestui produs extraordinar de valoros. Centrele acestea de preluare au început deja să fie construite în ţară. Avem programul pe care l-am introdus în proiecţia bugetului pe 2018 în aşa fel încât să facem în primă fază opt centre regionale şi apoi să le multiplicăm în funcţie de nevoi, de capacitatea de organizare din zonele respective în aşa fel încât nicio cantitate să nu fie irosită. Ea trebuie să fie luată, valorificată şi să câştige atât producătorul cât şi cel care valorifică. (…) Sectorul a amorţit, dacă nu a fost interes în acest domeniu acţiunea nu a început pur şi simplu. Iată că acum lucrurile încep să meargă. În final va câştiga ţara şi fermierii”, a declarat Petre Daea.

Mai mult, ministrul Agriculturii a ținut să explice că lâna are „folosinţe multiple ca material termoizolant”.

Valorificarea nu trebuie să se oprească doar la vânzarea pur şi simplu a lânii. În spatele acestei acţiuni de colectare încep activităţi. Lâna are folosinţe multiple ca material termoizolant. De ce să nu începem şi industria lânii să o pornim în ţara aceasta? De ce să nu valorificăm, de ce să nu folosim acest mare produs în industria aceasta care a fost în România”, a susținut Petre Daea.

În ceea ce priveşte preţul unui kilogram de lână ministrul a declarat că diferă în funcţie de calitate şi că sunt foarte mici.

În momentul în care începem să împingem colectarea, şi începem să donăm această cantitate de lână încep apoi pe piaţă să se organizeze cei care o valorifică şi atunci fiind o competiţie deschisă preţurile încep să se mişte şi cu siguranţă preţul va creşte. Asta de acum este un preţ mic, un preţ derizoriu, un preţ care ne-a determinat şi pe noi şi pe lucrătorii din domeniu să venim cu acest stimulent în aşa fel încât lucrurile să pornească de undeva. Pornesc de aici, continuă şi vom ajunge acolo unde interesul faţă de ţară ne împinge. Preţul e diferit. De la 1 leu, 2-3 lei, în funcţie de calitate. Sunt preţuri extrem de mici. În urmă cu mulţi ani lâna era unul dintre cele mai valoroase produse care dădeau garanţie economică de fiecare dată celor care creşteau oi şi puteau să intre în relaţie cu banca. Cu mult timp în urmă lâna era gaj la bancă”, a declarat Petre Daea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *