Skip to content
Politică

Daea, precizări despre prețul cărnii: A scăzut, dar piața va suferi

ZiuaNews.ro

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, miercuri, că preţul cărnii de porc a scăzut, dar piaţa va avea de suferit din cauza pestei porcine.

Întrebat dacă există o evaluare privind evoluţia preţului cărnii de porc, ministrul a răspuns: ”Vedem acum că a scăzut preţul cărnii de porc. Evaluările acestea nu pot fi făcute acum. Evident că piaţa va suferi, pentru că sunt efective de animale care au ieşit din totalul efectivelor din ţară”, informează news.ro.

Chestionat dacă poate spune cât va fi preţul de Crăciun, Petre Daea a replicat: ”Nu pot să spun eu acum, pentru că piaţa stabileşte cât e preţul şi de Crăciun, şi de Anul Nou”.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut, marţi, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, în plenul Camerei Deputaţilor, că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine în România, pentru a se da impresia că situaţia este scăpată de sub control.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *