Skip to content
Societate

Dajbog (MAI): Peste 223.000 de persoane şi 21.000 de obiective de interes verificate în ultima săptămână

Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 223.000 de persoane şi 21.000 de obiective de interes, între care peste 11.000 de restaurante, terase sau fast-food-uri, au fost fost verificate în această săptămână, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

„În această săptămână, structurile MAI împreună cu celelalte autorităţi au continuat acţiunile de control cu privire la respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Au fost verificate peste 223.000 de persoane şi 21.000 de obiective de interes, între care peste 11.000 de restaurante, terase sau fast-food-uri. Totodată au fost controlaţi 14.600 de operatori economici şi 562 operatori transport persoane. În urma verificărilor au fost aplicate peste 15.400 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 12.400 pentru nepurtarea măştii de protecţie, 2.400 pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie şi 49 pentru nerespectarea distanţării fizice. S-au mai aplicat 265 de sancţiuni pentru încălcarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, ori a regulilor privind activitatea de transport persoane sau privind organizarea programului de lucru”, a declarat Dajbog, la sediul MAI, potrivit Agerpres.

Ea a spus că faţă de nouă persoane s-au început cercetările pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că la linia TelVerde unde pot fi semnalate situaţiile de nerespectare a normelor de protecţie sanitară s-au primit 46 de apeluri, care au fost verificate la nivelul municipiului Bucureşti şi a 12 judeţe. Au fost verificate, de asemenea, 14 sesizări însoţite de imagini foto-video.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *