Dan Bucura, după ce Kovesi i-a luat apărarea lui Horodniceanu: A pus bomboana pe coliva cazului

Daniel Horodniceanu
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / ILONA ANDREI

Dan Bucura, jurnalistul care afăcut public filmul cu vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu, în care acesta încerca să intimideze cu funcţia sa nişte poliţişti atunci când a fost oprit în trafic, spune că prin încercarea de „a pune batista pe ţambal”, Codruţa Kovesi aşează bomboana pe coliva cazului, pe care îl doreşte închis.

„Kovesi pune bomboana pe coliva cazului Horodniceanu:
„Este un magistrat care a făcut ceva în timpul liber…”

De partea cealaltă, Horodniceanu aflat în timpul liber: „Tu nu știu cine sunt eu?! Îți dau legitimația de procuror!”

Se pare că filmarea publicată de jurnalist.ro i-a făcut până și pe bravii luptători împotriva corupției și crimei organizate să se încurce în idei. E panică mare în tagma procurorilor, iar filmarea cu pricina le-a cam dat cu daună. E grav când află poporul cam ce caractere și mentalități se ascund sub robele alea, nu-i așa băieți?!

Vai, ce mi-ar plăcea să o văd pe madame Kovesi într-o eventuală campanie electorală, explicând ea românului de rând cum sunt toți egali în fața legii și cum votul fiecăruia contează. Noroc că s-a jurat că nu candidează, așa că vom rata aceste momente suculente. Sau poate nu…?!”, a scris Dan Bucura pe contul său de Facebook.

Procuror-șef al Parchetului European, Codruța Kovesi nu s-a arătat câtuşi de puţin deranjată de faptul că vicepreședintele CSM a făcut abuz de funcţie.

„Este un magistrat care a făcut ceva în timpul liber. Nu am competența să comentez așa ceva”, a spus Kovesi pentru Euronews.

Bucura se întreabă retoric, dacă în trecut, când primea date din dosare din partea procurorilor, nu era vorba tot despre o încălcare a vieţii publice, aşa cum reclamă unii dintre ei acum.

„PS: Mai am o curiozitate! În urmă cu câțiva ani, unii procurori îmi dădeau date din dosare (mie sau colegilor) și publicam așa-zise fapte reprobabile comise de unii și alții. Atunci era bine!
Acum, niște polițiști mi-au trimis o filmare cu mizeriile făcute de un procuror oprit în trafic. Dacă am decis să le public, nu mai e bine?! Acum încalc drepturile omului, iar atunci informam corect opinia publică?!

Doamnelor și domnilor procurori, ne băgați în ceață cu replicile voastre!”, a mai scris Bucura. 

Fulmul evenimentelor

A condus structura de luptă cu Crima organizată, iar acum are în mână destinele CSM (Consiliul Suprem al Magistraturii). A fost unul dintre cei mai grei procurori ai României și încă mai speră să se întoarcă pe cai mari. Daniel Horodniceanu, fostul șef DIICOT și actual vicepreședinte CSM se consideră de neatins. Acesta a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi, arată jurnalist.ro.

Daniel Horodniceanu
Daniel Horodniceanu. Sursa foto: jurnalist.ro

Într-o o înregistrare video distribuită în spaţiul public, se vede că Daniel Horodniceanu este vizibil deranjat că a fost în oprit în trafic, el întrebându-l pe unul dintre poliţişti dacă ştiu că este ”procurorul şef Horodniceanu de la Crimă Organizată”.

Poliţiştul a spus că nu îl cunoaşte, Horodniceanu întrebându-l ”De ce nu mă cunoaşteţi oare?”.

Horodniceanu fusese oprit pe un drum din judeţul Iaşi pentru că făcuse o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi pentru că rula cu o viteză mai mare decât cea legală. Poliţistul i-a spus că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele şi că a dorit să îi atragă atenţia privind greşelile comise în trafic.

”Am să vorbesc cu şeful IPJ”, l-a avertizat Daniel Horodniceanu pe poliţist.

De asemenea, Horodniceanu a spus că este procuror de 25 de ani şi că este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţul Iaşi.

Totodată, Daniel Horodniceanu i-a amintit agentului de poliţie că în 2016 a vorbit cu fostul ministrul Gabriel Oprea pentru ca poliţiştii să primească 15 în plus la salariu.

”Eu am vorbit atunci cu ministrul Oprea şi dumneavoastră aţi luat 15 la sută”, i-a spus Horodniceanu.

Cine e Daniel Horodniceanu

Amintim că Horodniceanu este un apropiat al lui Dacian Cioloș și a Laurei Codruța Kovesi. Tabăra progresistă din Justiție, apropiată de rețelele de ONG-uri înființate încă din regimul Băsescu de către magistrații activiști au reușit să îl impună pe procurorul Daniel Horodniceanu în poziția de vicepreședinte CSM. Horodniceau a ocupat poziția de șef DIICOT (între 2015 și 2018) și este implicat într-o serie de scandaluri la Iași, acolo unde a activat mare parte a carierei sale.

Amintim de asemenea că Horodoniceanu este sprijinit de Freedom House, ONG finanțat de rețeaua Soros și marile ambasade. PS News a scris despre scandalul în care a fost implicată Cristina Guseth, directoarea Freedom House. Aceasta încerca să organizeze șantajul la președinta Curții de Apel București, Lia Savonea.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL