Skip to content
Puterea Știrilor Video

Dan Bucura, primul candidat care a cerut renumărarea voturilor la Sectorul 1: ”Oricine va câștiga va fi suspectat că a fost pus acolo prin fraudă”

Facebook/Dan Bucura

Invitat la ”Puterea Știrilor”, jurnalistul Dan Bucura, candidat independent la Primăria Sectorului 1, a declarat că el a fost cel care a cerut primul renumărarea voturilor în sector, înaintea celor de la PSD. ”Dacă s-a furat și s-a furat și de la mine, o reverificarea are șansa să mă aducă în Consiliul Local al Sectorului 1”, a spus ziaristul.

„Dincolo de implicarea directă, în sensul că am fost candidat, sunt mult mai interesat decât alți candidați pentru că eu sunt undeva la limita pragului electoral. După numărătoarea de până acum am undeva la 2,4 procente, dacă voi avea peste 3, mi se vor deconta și cheltuielile electorale și mă apropii de intrarea în Consiliul Local.

Astfel, dacă s-a furat și s-a furat și de la mine, o reverificarea are șansa să mă aducă în Consiliul Local al Sectorului 1, așa că în exclusivitate vă spun că eu am contestat alegerile înaintea PSD-ului, numai că eu nu am făcut-o cu oameni, cu miting pe la televizor. Eu pur și simplu am trimis o solicitare Biroului Electoral de Sector imediat după renumărarea voturilor în primul moment de la aflarea acestor informații și asta se întâmpla luni pe la prânz. PSD-ul am văzut că a făcut aceste demersuri luni seară”, a declarat Bucura la ”Puterea Știrilor”.

Jurnalistul este de părere că oricare dintre cei doi candidați va câștiga în cele din urmă mandatul de primar, Clotilde Armand sau Dan Tudorache, „va avea pe spate o stigmă”.

„Acum, scriptic, nu ne contrazicem cine a depus primul, cine a depus ultimul, ideea este ca cei de la Biroul Electoral să decidă renumărarea voturilor. Dacă decid asta, nu mai contează că e pe baza solicitării lui Bucura sau a PSD-ului. Asta ar fi cea mai transparentă formă de a nu exista suspiciuni. Oricare dintre cei doi candidați cu șanse va ajunge primar în contextul actual va avea pe spate o stigmă, că este pus acolo printr-un vot fraudat.

Nu contează că este Clotilde Armand sau Daniel Tudorache, oricare dintre ei va avea această stigmă și atunci pe cale naturală, pentru a se risipi toate aceste bănuieli, șansa e simplă, printr-un mod transparent, că se face cu poliție, cu procuratură, renumărarea bob cu bob cum am spune, ar putea fi o șansă mare spre victoria democrației”, afirmă Dan Bucura.

Mai mulți protestatari s-au adunat miercuri dimineaţă la Biroul Electoral al Sectorului 1, cerând renumărarea voturilor de la alegerile locale. Acolo se află şi Daniel Tudorache, primarul în funcţie al sectorului, care afirmă că USR-ului îi este frică de pierderea alegerilor după renumărare. De cealaltă parte, Clotilde Armand şi-a proclamat deja victoria, susţinând că are peste 1.000 de voturi peste Tudorache şi că nu e nevoie de renumărare.

 

Dan Bucura, la ”Puterea Știrilor”

Jurnalistul Dan Bucura, candidat independent la Primăria Sectorului 1, la ”Puterea Știrilor” cu Marinela Angheluș

Publicată de PS News pe Miercuri, 30 septembrie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *