Skip to content
Politică

Dan Cărbunaru a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului: „A fost o propunere pe care am acceptat-o cu responsabilitate”

Inquam Photos / George Călin

Jurnalistul Dan Cărbunaru a fost numit, marţi, în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului şi purtător de cuvânt al Guvernului. Anunţul a fost făcut de Biroul de Presă al Executivului.

„Pot să vă spun că a fost o propunere pe care am acceptat-o cu responsabilitate și cu speranța că experiența pe care am acumulat-o până acum poate fi utilă în comunicarea Guvernului.”, a declarat Dan Cărbunaru pentru PS News.

DETALII AICI: Dan Cărbunaru confirmă că va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă. Ce spune despre calitatea de membru al Marii Loje Naționale din România

Jurnalistul a fost purtătorul de cuvânt al Marii Loje Naționale din România, dar spune că a renunțat la această poziție „de ceva vreme”. Tot atunci, ar fi ieșit și din Marea Lojă.

„Nu mai sunt purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România și nici membru. Am renunțat de ceva vreme la aceste calități. Vorbim de câteva luni”, a declarat Cărbunaru.

Marea Lojă Națională din România (MLNR), condusă inițial de Nicu Filip, a fost înființată în 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființării, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880), potrivit Wikipedia.

Cine este noul purtător de cuvânt al Guvernului

 

Dan Carbunaru este CEO si fondatorul publicatiei online Calea Europeana, o platforma multimedia ce promoveaza relaţiile europene şi trans-atlantice : www.caleaeuropeana.ro.

Corespondent la Bruxelles pentru Calea Europeana, Dan Carbunaru este acreditat pe termen lung la Institutiile UE si a relatat, ca membru al delegatiei romane de presa acreditate pe langa Presedintia Romaniei, cele mai importante momente dupa aderarea Romaniei la UE, scrie radu-tudor.ro.

Coordonator al cursului de comunicare in Afaceri Europene pentru comunicatorii guvernamentali, organizat de Institutul European din Romania, Dan Carbunaru este expert international in comunicare,  fiind invitat sa sustina pregatirea in comunicare si predarea de abilitati de public speaking judecatorilor din Republica Moldova, in cadrul unui proiect al UE.

Absolvent al Colegiului Național de Apărare, în cadrul căruia au fost abordate teme precum oportunităţi de modernizare a statului prin prisma statului de ţară membră NATO şi UE, Dan Cărbunaru a urmat şi cursurile Colegiului Naţional de Informaţii, absolvit cu lucrarea de dizertaţie “Contribuţii privind Arhitectura de Securitate Europeană”.

Ca director de Comunicare în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a organizat, în 2007, prima Conferinţă a Comunicatorilor din domeniul Afacerilor Interne, la nivelul UE, iniţiativă care a beneficiat de sprijinul şi aprecierea EUROPOL şi a Ambasadei Marii Britanii în România.

Dan Cărbunaru deţine o diplomă de absolvire a cursului post-universitar de management şi un master în Drept Internaţional, pe tema Libertăţii de exprimare. Formator certificat după parcurgerea unui modul de specialitate găzduit de Institutul European din Romania, Dan Cărbunaru a urmat şi modulul IER de pregătire în domeniul Sistemului juridic european. În 2009, a avut şansa de a gestiona, ca mentor, modulul de Comunicare în cadrul proiectului strategic, finanţat din Fondul Social European, „Îmbunătăţirea Managementului Universitar”.

Din 2006, Dan Cărbunaru lansează proiectul Calea Europeană, o emisiune realizată în cadrul postului B1 TV. Săptămânal, timp de sase ani, au fost abordate, de atunci, în fiecare luni, teme de relevanţă naţională şi europeană, în contextul aparteneţei României la arhitectura Uniunii Europene. Invitaţi de marcă, printre care miniştri, parlamentari, euro-deputaţi, oameni de cultură, jurnalişti, profesori universitari, diplomaţi, academicieni, reprezentanţi ai societăţii civile, experţi  şi analişti apeciaţi au avut ocazia de a prezenta  publicului interesat informaţii şi analize relevante privind aspectele integrării europene.

Emisiunea a fost difuzata si pe TVR1, in perioada octombrie 2013-februarie 2014, cu acelasi scop de informare a publicului in legatura cu importanta valorilor europene si euro-atlantice.

In 2017, ca urmare a celor trei dezbateri publice Agora Future of Europe, organizate pentru prezentarea celor cinci scenarii din Carta Alba lansata de Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Dan Carbunaru a fost invitat la cel mai mare eveniment european de comunicare – EuropCom Days, la Bruxelles, pentru a tine un discurs despre angajarea in dialog cu cetatenii europeni. Dupa deschiderea seriei de dialoguri Reflecting on Europe organizate de Calea Europeana pentru Comitetul

European al Regiunilor pentru promovarea Summit-ului Regiunilor din martie 2019 de la Bucuresti, organizat in marja Presedintiei romane a Consiliului UE, Dan Carbunaru a fost invitat la EuropCom Days, editia 2018, sa tina un workshop despre organizarea dialogurilor cetatenesti la nivel European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *