Skip to content
Educație

Dan Caşcaval, rectorul Universităţii Tehnice din Iaşi, noul preşedinte interimar al Consiliului Naţional al Rectorilor

news.ro

Rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, profesorul Dan Caşcaval, a fost ales preşedinte interimar al Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), pentru o perioadă de şase luni. Conducerea instituţiei este asigurată pe baza unui interimat, preşedintele fiind ales din rândul vicepreşedinţilor CNR.

Funcţia este ocupată de Sorin Cîmpeanu, care s-a suspendat din acest post după ce a fost desemnat ministru al Educaţiei. Protocolul CNR impune asigurarea conducerii instituţiei pe baza unui interimat, fiecare preşedinte interimar fiind ales, în urma votului din Biroul Permanent, din rândul vicepreşedinţilor în exerciţiu ai CNR.

Potrivit unui comunicat al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, profesorul Dan Caşcaval a fost votat în unanimitate să preia acest mandat începând cu 1 ianuarie 2022. ”Sunt onorat de propunerea colegilor mei rectori din Biroul Permanent al CNR şi de susţinerea mea în unanimitate. În cele şase luni de mandat va fi o conducere în care deciziile se vor lua pe baza discuţiilor cu întregul CNR, cât şi a discuţiilor din Biroul Permanent”, a afirmat profesorul Dan Caşcaval.

Acesta a explicat că, întrucât mandatul său este unul interimar, deciziile majore cu privire la poziţiile CNR vor fi luate în urma consultării întregului for. Rectorul ieşean a mai precizat că, în următoarele şase luni, vor fi continuate proiectele începute deja şi întărite parteneriatele cu instituţiile statului din domeniul educaţiei.

Va fi o conducere colectivă a cărei abordare se va încadra în misiunea şi strategia CNR pe termen scurt şi mediu, o abordare al cărei scop fundamental îl reprezintă educaţia. Vom continua parteneriatele cu Administraţia Prezidenţială în zona de educaţie, implicit în cadrul proiectului «România educată», cu Guvernul României – nu doar în ce priveşte Ministerul Educaţiei -, ci şi cu alte organisme ale statului sau non-guvernamentale„, a precizat profesorul Dan Caşcaval.

Sorin Cîmpeanu s-a suspendat din funcţie în toamna anului 2020, iar primul mandat interimar a fost preluat de către rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Daniel David, fiind urmat pentru ultimele şase luni ale anului de către Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania din Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *