Skip to content
Politică

Dan Diaconescu dezvăluie ce îi va cere lui Ponta sau Iohannis în schimbul voturilor din turul II

Candidatul PPDD la Preşedinţie, Dan Diaconescu, a declarat într-un interviu acordat agerpres.ro că, în cazul în care Klaus Iohannis sau Victor Ponta câştigă alegerile, iar el se plasează pe locul trei, cei doi vor trebui să-i acorde funcţia de premier pentru ca Diaconescu să-i susţină în turul al doilea.

Prezidențiabilul PPDD a precizat vineri că va da voturile şi acelui candidat care preia cât mai multe măsuri din programul său.

„Există şi varianta să ieşim pe locul trei, oricum şi locul trei este câştigător, fiindcă locul trei va putea obţine postul de premier, după calculele noastre. Dacă domnul Iohannis iese pe locul trei şi îmi dă voturi va trebuie să-l propun pentru funcţia de premier, iar dacă Iohannis sau Ponta vor avea nevoie de voturile noastre în turul doi vor trebui să ne acorde funcţia de premier.

Dacă voi ajunge eu pe locul trei îmi voi dori ca ziarist ce voi rămâne să arbitrez acea finală, mai ales acum în lipsa lui Robert Turcescu, care era arbitrul tradiţional, şi dacă voi putea să o fac şi cele două staff-uri vor fi de acord, voi încerca să-mi fac o opinie în timpul acelei dezbateri şi la final să mă exprim că voi da voturile unuia sau altuia dintre candidaţi. Sau să rămân la opţiunea a treia, să mă abţin de la a vota în finală sau de la a da vreun vot din partea publicului meu către unul dintre cei doi finalişti.

Mă voi consulta şi cu publicul meu. Dacă unul dintre candidaţi se jură că va prelua din cele 100 de măsuri 60, iar celălalt se jură că va prelua 40, voi da voturile mele celui care promite că va copia din programul nostru pentru salvarea României cât mai multe deziderate”, a afirmat Dan Diaconescu.

Diaconescu a mai declarat că românii vor un preşedinte puternic, iar el va prelua tot ce a fost bun de la Ceauşescu şi nu va prelua ce a fost rău la Băsescu, Constantinescu, Iliescu şi Ceauşescu.

Pentru candidatul PPDD, preşedintele trebuie să dea tonul, trebuie să fie un model, iar ceilalţi să îl urmeze.

2 comentarii la “Dan Diaconescu dezvăluie ce îi va cere lui Ponta sau Iohannis în schimbul voturilor din turul II

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *