Skip to content
Politică

Dan Dungaciu: De ce lasă Bruxelles-ul liber spaţiul valorilor tradiţionale pentru Vladimir Putin? 

Inquam Photos / George Călin

A făcut oarecare vâlvă intervenţia preşedintelui Vladimir Putin la ultima reuniune a Clubului Valdai din staţiunea Sochi. Mai exact, o parte a acesteia, respectiv fragmentul referitor la „cancel culture”, „progresism” şi LGDP.

The Washington Post a publicat un material dedicat (strict) acestor chestiuni (vezi aici). În general, presa occidentală s-a focalizat aproape complet doar pe acest episod (vezi aici, aici, aici, aici şi aici), deşi prezentarea preşedintelui rus a fost mult mai amplă. Ar fi meritat, poate, cel puţin o discuţie referitoare la prezenţa la Sochi a prospătului laureat al premiului Nobel pentru Pace, Dymitri Muratov, fondatorul şi fostul redactor şef al Novaia Gazeta (despre acest episod, aici).

Dar, vorba clasicului, fiecare cu „castravetele” său. Aşa că acuzaţiile au venit exclusiv împotriva acestor fragmente ale mesajului de la Kremlin, iar lamentaţiile despre modul în care Rusia instrumentalizează chestiunea „cancel culture”, problematica „de gen” sau a comunităţii LGDP abundă.

Lamentaţiile sunt însă deplasate. Căci pentru orice observator atent devenise evident că problematica „conservatoare” – a minorităţilor sexuale, a căsătoriilor dintre persoane de acelaşi gen etc. – a devenit una dintre principalele mize ale campaniilor anti-occidentale din parte Federaţiei Ruse cu mulţi ani în urmă. Semnalul l-a dat tot preşedintele Vladimir Putin, şi tot la Clubul Valdai, în 2013, cu ocazia arestării premierului italian Silvio Berlusconi implicat în celebrele petreceri „bunga-bunga”. Vladimir Putin spunea atunci, în faţa audienţei de la Sochi, că „Berlusconi este acum arestat şi judecat pentru că a fost prins cu femei… Dacă ar fi homosexual şi l-ar fi prins cu bărbaţi, nimeni nu ar fi ridica un deget împotriva lui (subl. N.)!”.

Hohote de râs. Dar, dincolo de amuzamentul unanim al sălii, afirmaţia era semnalul unei campanii pe care Moscova şi-a asumat-o de atunci cu consecvenţă şi îndârjire. Ceea ce vedem astăzi este doar parte a unui proiect mai vechi şi mai amplu.

Prin urmare, problema în 2021 nu este că lupul (Rusia) mănâncă oi, ci cum îşi apără ciobanul (Occidentul) turma (populaţia) – adică cum înţelegem noi să contracarăm o campanie pe care o vedem derulându-se sub ochi noştri, concret şi ostentativ, de aproape zece ani. Să ne lamentăm de fiecare ca şi cum am descoperi America în fiecare zi e pur şi simplu ridicol, scrie Dan Dungaciu în adevarul.ro.

Postura în care se află astăzi acest triplet fundamental – Rusia, UE şi europenii – în relaţie cu valorile conservatoare/tradiţionale ne preocupă în acest material. Precum în faimosul western „The God, the Bad and the Ugly”, cei trei protagonişti pare că se află, faţă în faţă, în confruntarea finală, într-o luptă în care încrederea reciprocă lipseşte, şi nu se ştie până la urmă cine sau câţi vor rămâne în picioare.

Să începem cu primul actor.

PRIVIND ÎNAPOI CU MÂNIE. „RUSIA A FOST DEJA ACOLO”

Iată, concret, faptele. Adică „episodul 2021” din această campanie care îl are ca purtător de cuvânt principal, indiscutabil, pe Vladimir Putin. Vom vedea că este apogeul faţă de ceea ce ni s-a mai transmis până acum.

Sub titlul „Transformarea globală în secolul 21: individul, valorile şi statul”, preşedintele rus ajunge să se refere, în câteva pasaje – cele vizate de presa occidentală –  şi la chestiunea „progresului”, a „tradiţiei”, a „valorilor spirituale”, a „rasismului”, a „schimbării de gen” sau a „discriminării pozitive”. Privim cu uimire, începe preşedintele rus, „procesele aflate în desfăşurare în ţările care, în mod tradiţional, au fost privite drept purtătorii de etalon ai progresului”. Putin priveşte de departe, oarecum detaşat, pentru că „şocurile sociale şi culturale care au loc în Statele Unite şi Europa de Vest nu sunt treaba noastră; ne ferim de acest lucru”. Acolo, unii oameni cred că ar fi nevoie de „o eliminare agresivă a paginilor întregi din propria lor istorie, „inversarea discriminării” împotriva majorităţii în interesul unei minorităţi” şi „de a renunţa la noţiunile tradiţionale de mamă, tată, familie şi chiar de gen”. Aceştia cred că doar aşa se va ajunge la o „reînnoire socială”.

Privirea preşedintelui este de la început condescendentă, îngăduitor-dispreţuitoare: „aş dori să subliniez încă o dată că au dreptul să facă acest lucru”, dar „să nu ne amestece pe noi, ruşii, în chestiunea asta”. Avem un alt punct de vedere, „cel puţin majoritatea covârşitoare a societăţii ruse are o altă părere în această chestiune”. Credem că trebuie să ne bazăm „pe propriile noastre valori spirituale, pe tradiţia noastră istorică şi pe cultura naţiunii noastre multietnice”.

Şi acum vine „justificarea”, adică lecţia de istorie pe care liderul de la Kremlin se simte obligat să ne-o livreze: susţinătorii aşa-numitului „progres social” cred că „conduc umanitatea spre o conştiinţă nouă şi mai bună”. Flutură steagurile, cântă marşuri. Doar că.. nu e nimic nou aici. „Rusia a mai fost acolo”, în acel spaţiu descoperit acum de progresiştii occidentali: „Poate fi o surpriză pentru unii oameni, dar Rusia a fost deja acolo. După revoluţia din 1917, bolşevicii, bazându-se pe dogmele lui Marx şi Engels, au mai spus că vor schimba modalităţile şi obiceiurile existente, şi nu doar cele politice şi economice, ci chiar noţiunea de moralitate umană şi fundamentele unei societăţi sănătoase. Distrugerea valorilor de secole, a religiei şi a relaţiilor dintre oameni, inclusiv până la respingerea totală a familiei (am avut şi asta), încurajarea denunţării celor apropiaţi – toate acestea au fost proclamate progrese şi, apropo, au fost susţinută pe scară largă în întreaga lume de atunci şi erau destul de la modă, la fel ca astăzi. Mai mult, bolşevicii erau absolut intoleranţi la alte opinii decât ale lor”.

Şi de aceea liderul de la Kremlin se simte îndreptăţit să avertizeze Occidentul, de pe poziţiile unei „superiorităţi morale” a celui… păţit. Occidentul se duce spre bolşevism, ne spune Vladimir Putin, chiar dacă nu cu subiect şi predicat: „Lupta pentru egalitate şi împotriva discriminării s-a transformat într-un dogmatism agresiv care se limitează la absurd, când lucrările marilor autori ai trecutului – precum Shakespeare – nu se mai predau la şcoli sau universităţi, pentru că ideile lor se consideră a fi înapoiate. Clasicii sunt declaraţi înapoiaţi şi ignoranţi asupra importanţei genului sau rasei. La Hollywood sunt distribuite manuale despre care povestire este corectă şi câte personaje şi de ce culoare sau gen ar trebui să fie într-un film. Acest lucru este chiar mai rău decât departamentul de propagandă al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”.

Postura sa devine acum perfect sincronă cu cea a liderilor chinezi care, în faimoasa lor întâlnire din Alaska cu diplomaţii americani de cel mai înalt grad (analiza aici), dădeau lecţii de moralitate Statelor Unite ale Americii: „Combaterea actelor de rasism este o cauză necesară şi nobilă”, ne spune Vladimir Putin, doar că „noua „cancel culture” a transformat-o în „discriminare inversă”, adică rasism invers. Accentul obsesiv pus pe rasă împarte în continuare oamenii, pe când  „adevăraţii luptători pentru drepturile civile visau tocmai despre ştergerea diferenţelor şi refuzul de a împărţi oamenii după culoarea pielii. I-am rugat în mod special pe colegii mei să găsească următorul citat din Martin Luther King: „Am un vis că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi într-o naţiune în care nu vor fi judecaţi după culoarea pielii, ci după caracterul lor”. Aceasta este adevărata valoare. Cu toate acestea, lucrurile se desfăşoară diferit acolo. Apropo, majoritatea absolută a rusilor nu consideră că culoarea pielii unei persoane sau sexul acesteia este o chestiune importantă. Fiecare dintre noi este o fiinţă umană. Aceasta este ceea ce contează”.

NOUL URSS OCCIDENTAL ŞI… NOUA MISIUNE A RUSIEI

Iată deci cadrul de discuţie: Rusia de azi luptă, în cunoştiinţă de cauză, împotriva noului URSS occidental! Acolo, dezbaterea asupra drepturilor bărbaţilor şi femeilor s-a transformat într-o „fantasmagorie perfectă” şi riscă să meargă „exact acolo unde bolşevicii au planificat cândva să să meargă – nu numai copiii la comun, ci şi femeile la comun! Încă un pas şi vor fi acolo!” Fanii acestor noi abordări merg chiar atât de departe încât doresc să anuleze cu totul aceste concepte. Oricine îndrăzneşte să afirme că „bărbaţii şi femeile există de fapt, ceea ce este un fapt biologic, riscă să fie ostracizat”. „Părintele numărul unu” şi „părintele numărul doi”, „părintele care naşte” în loc de „mamă” şi „laptele uman” înlocuind „laptele matern”, deoarece „ar putea deranja persoanele care nu sunt sigure de propriul gen”. Repet, ne reaminteşte patern (sau matern?, nu mai este clar), preşedintele Putin, nu este nimic nou sub soare: „în anii 1920, culturnicii sovietici au inventat o nouă conştiinţă şi au dorit să schimbă valorile în acest fel”. Ca să nu mai vorbim de unele lucruri „cu adevărat monstruoase” de azi, când copiii „sunt învăţaţi de la o vârstă fragedă că un băiat poate deveni cu uşurinţă o fată şi invers”. Astăzi, „profesorii le impun de fapt o alegere” şi fac acest lucru în timp ce „exclud părinţii din proces şi forţează copilul să ia decizii care le pot schimba întreaga viaţă. Nici măcar nu se deranjează să se consulte cu psihologii copiilor – este un copil la această vârstă chiar capabil să ia o decizie de acest fel?”

 

Acestea, conchide liderul de la Kremlin, sunt veritabile „crime împotriva umanităţii şi se fac în numele şi sub steagul progresului”.

RUŞII DEVIN ACUM SCUTUL DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA… BOLŞEVISMULUI!

Tonul ajunge acum la paroxism, dar îşi revine şi continuă împăciuitor şi condescendent – Putin condescendent moral faţă de Occident!!!: „Ei bine, dacă cuiva îi place asta, lasă-l să o facă”. Ruşii vor fi în continuare „ghidaţi de un conservatorism sănătos”. Acum, când lumea trece printr-o „perturbare structurală”, „importanţa conservatorismului rezonabil ca fundaţie pentru un curs politic a crescut vertiginos – tocmai din cauza înmulţirii riscurilor şi pericolelor şi a fragilităţii realităţii din jurul nostru”. Este vorba în primul rând „de încrederea într-o tradiţie testată în timp, conservarea şi creşterea populaţiei, o evaluare realistă a sinelui şi a celorlalţi, a unei alinieri precise a priorităţilor, a unei corelări a necesităţii şi a posibilităţii, a unei formulări prudente a obiectivelor şi a unei respingerea extremismului ca metodă”. Şi sincer, în perioada iminentă de reconstrucţie globală, care poate dura destul de mult, concepţia sa finală fiind incertă, „conservatorismul moderat este cea mai rezonabilă linie de conduită”. „Pentru noi, în Rusia, acestea nu sunt nişte postulate speculative, ci lecţii din istoria noastră dificilă şi uneori tragică. Costul experimentelor sociale prost concepute este uneori dincolo de estimare. Astfel de acţiuni pot distruge nu numai bazele materiale, ci şi fundamentele spirituale ale existenţei umane, lăsând în urmă resturi morale unde nu se poate construi nimic care să o înlocuiască mult timp”.

Am redat relativ pe larg intervenţia preşedintelui rus tocmai pentru a-i sublinia siguranţa, tonul superior, postura inedită de pe care vorbeşte acum: cea de „învăţător”, a unuia care, în calitate de rus, a mai trecut prin staţia aceea dezastruoasă, cineva care „ştie”, nu vorbeşte din „auzite”, ci din „trăite”. O spune profetic, înţelept, în faţa unui Occidnet considerat imatur spiritual, buimac şi gată să se arunce singur, cu de la sine putere şi cu mâna pe drapelul sacrosant al libertăţii, în groapa oribilă a bolşevismului pe care îl credeam îngropat definitiv. (Situaţia e, dincolo de episodul pe care îl discutăm aici, de o ironie absolută: ascultându-l pe preşedintele Vladimir Putin, înţelegi foarte limpede că tot ce a fost rău în URSS au făcut „bolşevicii”, şi tot ce a fost bun a fost opera… „ruşilor”. Dar asta e altă chestiune. Aşa cum tot altă chestiune ar fi întrebarea, deloc retorică: câţi dintre europenii de azi ar fi de acord cu aceste rânduri dacă NU ar fi fost semnate de… Vladimir Putin?)

Să revenim acum la ce-l de-al doilea actor al confruntării în trei imaginate în deschiderea acestui text: anume, europenii.

CETĂŢENII EUROPENI FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU PROPAGANDA CONSERVATOARE RUSEASCĂ

În orice război informaţional sau în orice contraofensivă, există două lucruri fundamentale. Emitentul (cel care lansează mesajul şi războiul informaţional) şi receptorul (cel asupra căruia se propagă). Ultimul, niciodată experţii, ci populaţiile! Un război informaţional nu se câştigă niciodată (numai) dacă arăţi doct cu degetul emitentul, fără să poţi proteja populaţiile. Căci acolo e ţinta: nivelul de încredere al populaţiei în instituţiile sale, în liderii ei, în modul ei de a trăi, în concepţiile sale, în sistemul său politic etc.

Cum arată, din acest punct de vedere, europenii, ţinta potenţială a discursului tradiţionalist şi conservator al Federaţiei Ruse?

Pentru simplificare, vom considera doar un element definitoriu în ceea ce numim „valori conservatoare şi tradiţionale”, respectiv atitudinea faţă de religie. Că acestea nu se suprapun, e evident. Dar că există influenţe reciproce este şi mai limpede. Apelul la sondajele de opinie va fi şi el orientativ. Nu înseamnă că cei care se declară religioşi sau care cred în Dumneazeu sunt aşa numiţii practicanţi, sau că trăiesc strict după perceptele creştine: ipoteza noastră este că ei, cei care se declară creştini şi credincioşi, au un orizont de viaţă mult mai apt să fie permeabil la aşa numitele valori conservatoare, indiferent la ce nivel vorbim despre ele: religie, educaţie, politică etc. În principiu, ei ar putea să fie şi ţinta predilectă pentru un mesaj de genul celui forjat de Kremlin de aproape zece ani de zile.

Întregul articol poate fi citit aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *