Dan Dungaciu: Viktor Orban are același discurs de la începutul războiului

Dan Dungaciu
Sursa foto: Wikipedia

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul.

„Așa izolare cu o asemenea comunicare mai rar vezi. Cert este că Ungaria a fost de fiecare dată vizibilă. În pofida faptului că Ungaria are astăzi o vizibilitate la nivelul cel mai jos, dacă este să ne raportăm la România, România tot nu reușește să-și găsească măcar un tip de așezare în spațiu.

Ceea ce nu înțeleg politicienii din România este ca să fii Viktor Orban în România trebuie să clarifici planul lui Viktor Orban de la Budapesta. Atâta timp cât politicienii din România cred că pot să devină Viktor Orban, au ratat orice. De acolo trebuie început. Dacă tu nu clarifici poziționarea României în raport cu Viktor Orban de la Budapesta, înseamnă că nu ai vocația și instinctul de a fi Viktor Orban.

Toți politicienii de la București sau aproape toți politicienii au încercat să îl cultive pe Viktor Orban, în pofida faptului că stă cel mai prost din punct de vedere al prezenței internaționale. În ciuda acestui fapt, nu se teme nici de Statele Unite ale Americii.

El spune explicit să vină Donald Trump la putere, să vină republicanii cu care are o relație foarte bună. O declarație absolut năucitoare, ținând seama de jocul politic extrem de dur de acolo. Viktor Orban are același discurs de la începutul războiului. NATO are o politică, NATO nu vrea să se implice. Este tot mai greu ca o țară să intre în război”, a spus Dan Dungaciu în emisiunea „Marius Tucă Show”.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: