Luni, 11 martie a.c. a avut loc prezentarea Raportului de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) pentru anul 2023. Într-un interviu acordat PS News, Dan Halchin, directorul instituției, a subliniat problematica despăgubirilor în cazul proceselor câștigate la CEDO. De asemenea, a vorbit despre soluții în cazul supra-aglomerării din penitenciare dar și despre restanțele salariale ale angajaților din penitenciare și stadiul discuțiilor cu Guvernul.
“Cu privire la problematica CEDO. Am scos în evidență câteva cifre și le-am pus într-o situație comparativă. De-a lungul ultimilor 15 ani au fost câștigate 4300 de cauze. 4300 de deținuți au câștigat la CEDO, procese împotriva statului român, obținând despăgubiri în marja a câtorva mii de euro de persoană. Dar aceste 4300 de cazuri trebuie alăturate celor 160.000 de persoane private de libertate care au fost deținute în ultimii 15 ani în sistemul penitenciar. Deci, avem 160.000 de oameni care au avut calitate de persoane private de libertate. Din aceștia, 4300 au câștigat la CEDO, ceea ce înseamnă că procentul este undeva între 2 și 3 la 100″, spune Dan Halchin.
Supraaglomerarea în penitenciare are o singură soluție
“Supra-aglomerarea, la acest moment, nu poate fi combătută decât prin investiții și extinderea capacității de cazare. Oricine propune alte soluții pe linie, execuțional-penală, pe linie de creștere a profesionalismului poliției penitenciare ș.a.m.d., nu cred că scoate în prim-plan ceea ce este important. Ceea ce este important este ca fiecărui deținut, fiecărei persoane private de libertate să i se acorde un spațiu minim omenesc și civilizat de 4m². Este un standard pe care Curtea Europeană de Justiție și Consiliul Europei îl impune, de altfel, printr-o recomandare care e încă din 2006, nu numai României ci tuturor statelor membre”.
Principalele proiecte pentru anul în curs
“Unul dintre proiecte, cu mai multe sub-proiecte, este extinderea capacității cu încă 3000 de locuri. Asta e o prioritate. Unii poate încearcă să pună în plan secund importanța acestui efort, dar dacă ne uităm, în ultimii mulți, zeci de ani de zile n-a reușit nimeni să rezolve această problemă a supra aglomerării.
Nimeni n-a reușit până acum, să redreseze problema spațiului minim individual
Sigur că avem programe, sigur că avem personal încadrat, sigur că avem un un corp de elită, dar problema spațiului minim individual n-a reușit până acum nimeni să o redreseze. Deci ea trebuie rezolvată și acesta va fi un prim obiectiv”.
Continuarea construcției celor două noi penitenciare
„Sigur, continuarea construcției la cele două noi penitenciare, care vor fi gata în marja anilor 2027, 2028, reprezintă și asta o prioritate și, evident, desfășurarea în cele mai bune condiții a celor peste 2 milioane de misiuni pe care le avem cu deținuții, într-un an de zile”.
Restanțele angajaților din penitenciare
„Restanțele la care faceți referire nu sunt proprii numai sistemului penitenciar. Sistemul penitenciar face parte din familia ocupațională apărare, securitate și ordine publică. Este cert ca întreaga gamă de neajunsuri sau de beneficii care există la un moment dat în cadrul acestei familii se regăsește și la nivelul sistemului penitenciar. Cu alte cuvinte, nicio majorare sau nicio îmbunătățire cât de mică a statutului sau a beneficiilor adiacente acestei profesii nu au fost acordate la alte arme și în sistemul penitenciar. Nu-i ceva specific sistemului penitenciar”.
„Suntem trași pe sfoară de premierul Ciolacu”, au afirmat reprezentanții sindicatelor din penitenciare
„Este prematur. Din ceea ce știu, sunt niște documente care sunt în lucru la Guvern, iar promisiunile date atât de Primul Ministru cât și de conducerea Ministerului Justiției vor fi onorate. Suntem în termenul avansat de februarie-martie”, asigură Dan Halchin, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, conchide Dan Halchin.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News