Dan Motreanu, europarlamentar liberal, a solicitat Comisiei Europene să susțină modernizarea porturilor românești de la Marea Neagră – Constanța, Mangalia și Midia – pentru a stimula dezvoltarea economică și a crește securitatea regională.
„România și Bulgaria sunt țările UE de pe coasta Mării Negre. În calitate de europarlamentar, am cerut Comisiei finanțare pentru extinderea Portului Constanța și modernizarea porturilor Midia și Mangalia”, a scris Dan Motreanu pe Facebook. În prezent, Uniunea Europeană pregătește investiții importante în infrastructura de transport din regiune – porturi, căi ferate și aeroporturi.
Europarlamentarul liberal a menționat că, la Bruxelles, Comisia Europeană vizează o strategie pentru regiunea Mării Negre, un demers pentru care „diplomația română a acționat în ultimii ani de zile”. Această strategie vine în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și are ca scop întărirea securității, dar și a economiei europene.
Liberalul Dan Motreanu reamintește că regiunea Mării Negre „este o țintă a acțiunilor hibride”, care vor trebui combătute în continuare la nivel european. În același timp, conform lui Motreanu, Uniunea Europeană își propune să întărească relațiile cu țările din bazinul Mării Negre – Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Turcia, Armenia și Azerbaidjan.
Referindu-se la zonele riverane Mării Negre, Motreanu a adăugat că „comunitățile de coastă și sectoarele ‘economiei albastre’ vor fi pregătite mai bine să facă față efectelor războiului și schimbărilor climatice și să profite de oportunități pentru o dezvoltare durabilă”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News