„Apel matinal” – Invitat: Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României.
Daniela Petrican: Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au ajuns la finele lunii decembrie 2023 la 59,77 de miliarde de euro, în creştere faţă de 46,63 de miliarde de euro, cât erau la 31 decembrie 2022, informează BNR. Veştile bune nu se opresc aici. Economia românească se ţine bine, pe fondul eforturilor Băncii Centrale de a ţine inflaţia sub control.
Cătălin Cîrnu: Iar leul s-a apreciat uşor faţă de euro, iar indicele ROBOR la trei luni a scăzut. Ce indică însă toate aceste date la început de an, aflăm în continuare de la invitatul „Apelului matinal”, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României. Bună dimineaţa!
Dan Suciu: Bună dimineaţa!
Daniela Petrican: Bună dimineaţa!
Cătălin Cîrnu: Înainte de toate, pe scurt, ce înseamnă noţiunea, sintagma de rezerve valutare, ca să înţeleagă fiecare ascultător?
Dan Suciu: Sunt banii pe care Banca Naţională îi deţine şi care reprezintă mai multe surse, vin din mai multe surse, dar, una peste alta, în funcţie de capacitatea de a avea rezerve valutare crescute, se pot emite bani, se pot elibera bani în economie, aşa încât creditarea să funcţioneze la un ritm acceptabil, aşa încât să existe disponibilităţi pentru toate plăţile şi pentru toate finanţele ţării şi cursul să aibă o anumită stabilitate. Sunt multe funcţii pe care rezerva le poate îndeplini, inclusiv împrumuturile pe care le face ţara să fie la un nivel mai scăzut, iar în funcţie de stabilitate, până la urmă, şi de a permite economiei să funcţioneze într-o turaţie rezonabilă, fără să mai existe puseuri inflaţioniste.
Cătălin Cîrnu: Da, este vestea cea bună, apropo de inflaţie, sunt şi câteva repere extrem de importante. Cum arată anul 2024, aşa în startul lui, suntem în 4 ianuarie?
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News