Skip to content
Economie Politică

Dancă prezintă concluziile analizei făcute de PNL asupa OUG 114. Care sunt efectele asupra vieții de zi cu zi

facebook.com

Partidul Național Liberal a făcut o analiză cu efectele Ordonanței 114 pentru viața noastră de fiecare zi și concluziile sunt ”devastatoare”, afirmă purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ionel Dancă, precizând, între altele, că facturile la energie pentru consumatorii non-casnici vor crește cu aproape 50%, iar ratele la credite vor exploda în perioada următoare.

Nu știu voi dar eu m-am săturat să văd cum de la o lună la alta cu aceeași bani cumpăr tot mai puțin. Înțeleg că tot ceea ce fac ei în Justiție este ca infractorii din PSD și ALDE să scape de dosarele lor penale dar de ce trebuie să-mi scumpească viața în fiecare zi, asta nu pot să înțeleg. Guvernarea PSD – ALDE este o guvernare infracțională. Acționează de parcă ar vrea să distrugă România și tot ceea ce mai funcționează bine în această țară, de la justiție până la economie. În Justiție este străveziu ceea ce se întâmplă, însă în economie lucrurile sunt mai complicate și o parte dintre români cred că este un război al Guvernului Dragnea – Vâlcov cu băncile, cu multinaționalele și cu profitul străinilor. Românii trebuie să știe că nu este așa. Partidul Național Liberal a făcut o analiză cu efectele Ordonanței 114 pentru viața noastră de fiecare zi și concluziile sunt «devastatoare»”, a scris Ionel Dancă pe pagina sa de Facebook, anunță Profit.ro.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că, în urma analizei făcute de liberali, dacă luăm în calcul noile taxe impuse de OUG 114, combinate cu deprecierea leului și cu rata inflației prognozate, totul se scumpește, de la Internet și telefonie până la energie și ratele bancare.

Să fie clar pentru toată lumea, la Internet și telefonie, după taxa de 3% pe cifra de afaceri și deprecierea leului, având în vedere că tarifele sunt în Euro, scumpirile vor fi de aproximativ 15%. Un abonament la Internet și TV va crește de la 75 lei/lună la 86 lei/lună iar un abonament de 60 de lei/lună la telefon mobil va ajunge la 69 lei/lună. În energie, după introducerea taxei de 2% pe cifra de afaceri, de la producător la furnizor, pentru companii va fi dezastru. Facturile la energie pentru consumatorii non-casnici vor crește cu aproape 50%, adică, dacă la sfârșitul anului trecut un MWh era 256 lei în acest an va crește la 384 lei. Bun, veți spune că e pentru companii și cu ce mă afectează pe mine?! Este total fals pentru că orice cost mai mare de producție al companiilor se va vedea în prețul final al tuturor bunurilor și serviciilor pe care le cumpărăm”, menționează Dacă.

El susține că, la bancă, ratele la credite vor exploda în perioada următoare.

Chiar dacă BNR păstrează dobânda de politică monetară la 2,5%, ROBOR tot va ajunge la cel puțin 3,5%, ceea ce înseamnă o majorare a dobânzilor la credite de cel puțin 15%. La care, dacă mai adăugam taxa pe activele bancare de cca. 2%, asta înseamnă încă o creștere a costurilor de creditare de cel puțin 10%. Plus deprecierea cursului de schimb, în final, rezultă o creștere a ratelor bancare de aproape 30%. E bine cu PSD – ALDE la guvernare?! Poate nu aveți credite, poate nu aveți Internet și telefon mobil (?!), poate nu consumați energie electrică la companie (?!) și poate nu faceți cumpărături prea multe la supermarket și tot veți plăti mai mult din cauza Ordonanței 114. Fără să faceți nimic veți plăti mai mult, taxele și impozitele locale vor crește cu aproape 50% pentru că prin OUG114, autoritățile locale sunt obligate să majoreze aceste taxe la plafonul maxim prevăzut de lege. Au introdus un mecanism automat, ocolind decizia autorităților locale care nu mai pot hotărî altfel”, continuă Ionel Dancă.

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că, astfel, impozitul pentru un apartament de 2 camere va crește de la 120 lei la 180 lei, iar pentru o casă de la 336 lei la 504 lei pe an.

Dar, Ordonanța 114 nu numai că aduce scumpiri pentru toată lumea, mai și fură din ceea ce li se cuvenea pensionarilor sau altor categorii sociale care ar fi avut dreptul la creșterea unor indemnizații alocate de stat. Prin OUG114 se îngheață nivelul punctului de pensie de la nivelul din iulie 2018 până în septembrie 2019, deși ar fi trebuit să crească cu 9% de la începutul anului. Practic, pentru o pensie medie de 1100 lei, PSD și ALDE taie pensiile cu cca. 540 lei în acest an. La această nedreptate grosolană pentru pensionarii actuali, trebuie să adăugăm crima cu premeditare a Pilonului 2 de pensii care, prin noile reglementări, practic va fi desființat. Astfel, în medie, 10 mii de lei din contul fiecăruia dintre noi, adică peste 6 milioane de contribuabili de la Pilonul 2, banii noatri, banii tai se vor face sursă de venit la stat pentru infractorii Dragnea și Vâlcov. Iată cum, ceea ce face Ordonanța 114 în economie vom plăti cu toții. Așa, nu se mai poate. #OprițiOUG114, nenorociților din PSD și ALDE pentru că bagă economia în faliment și ne scumpește viața!”, încheie Dancă.

 

1 comentariu la “Dancă prezintă concluziile analizei făcute de PNL asupa OUG 114. Care sunt efectele asupra vieții de zi cu zi

  1. Citesc, citesc și nu văd nicio referire la articolul privind suspendarea acordării ajutoarelor salariale ale personalului din sistemul de apărare și ordine publică la trecerea în rezervă. Deci … această categorie socială nu va interesează … Păcat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *