Skip to content
Politică

Dăncilă a anunțat demiteri, în cazul în care vom fi sub ținta de 100 km de autostradă la sfârșitul lui 2019

Premierul Viorica Dăncilă a declarat la Antena 3 că anul acesta noi trebuie terminaţi 100 de kilometri de autostradă, iar dacă aceştia nu vor fi gata, şeful Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere „pleacă acasă”. Ministrul demisionar al Transporturilor Lucian Şova anunţa în urmă cu câteva zile că ţinta sa este de 60 de kilometri de autostradă în acest an.

Anul acesta noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful companiei de autostrăzi trebuie să vină să spună câți avem. Dacă nu, pleacă acasă„, a declarat Dăncilă la Antena 3.

De asemenea, a anunţat că la jumătatea lunii ianuarie va fi desemnat constructorul autostrăzii Comarnic – Braşov şi că există 18 oferte de parterneriat public – privat pentru Comarnic – Brşov

Dăncilă a declarat că situaţia autostrăzilor este monitorizată cu foarte mare atenţie.

Fiecare trebuie să se încadreze în termene„, a precizat premierul, potrivit news.ro

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat, joi, că îşi menţine ţinta asumată pentru acest an, de a deschide 60 de kilometri de autostradă, dar, dacă ţintele nu vor fi atinse, va solicita responsabililor din minister să ”dea dovadă de onoare”. În caz contrar, ”îi voi onora eu cu demiterea”, a spus Şova.

Mai sunt puţine zile până la sfârşitul anului, dar îmi menţin ţinta de 60 de kilometri de autostradă care vor fi deschişi traficului. (…) La 31 decembrie, vom vedea dacă ţintele asumate prin programul de guvernare sunt îndeplinite sau nu. Pe 3 ianuarie, vă informez că, în măsura în care unele dintre ţinte nu vor fi atinse, voi solicita să dea dovadă de onoare responsabilii din companiile din subordine sau, dacă nu, îi voi onora eu cu demiterea pentru simplul motiv că nu au atins ţintele asumate prin programul de guvernare”, a spus Şova, în cadrul unei conferinţe de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *