Skip to content
Politică

Dăncilă, despre propunerile de miniştri: Nu mi-a răspuns domnul preşedinte. Conform Codului administrativ, are la dispoziţie 10 zile

Inquam Photos / George Calin

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că preşedintele Klaus Iohannis nu i-a răspuns în legătură cu propunerile de miniştri,precizând însă că, potrivit Codului administrativ, are la dispoziţie 10 zile. Ea şi-a exprimat speranţa ca răspunsul să fie pozitiv, pentru că a propus oameni competenţi, scrie News.ro.

Nu mi-a răspuns domnul preşedinte. Conform Codului administrativ, are la dispoziţie 10 zile în care poate să dea un răspuns. Eu sper ca acest răspuns să fie pozitiv, pentru că am venit cu o echipă de oameni competenţi, oameni care au mai fost miniştri, deci nu văd de ce domnul preşedinite ar da un răspuns negativ”, a declarat premierul Dăncilă.

Dăncilă a spus că nu doreşe să facă scenarii privind un eventual refuz, iar o decizie în cazul unui refuz va fi luată în forurile partidului.

Haideţi să nu pornim de la reaua credinţă. Am văzut că a existat această rea credinţă de-a lungul timpului şi că au fost multe momente în care s-a încercat blocarea activităţii guernamentale, dar să vedem ce se întâmplă acum şi vă asigur că vom lua o decizie pe care o vom stabili împreună”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că l-a sunat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru a avea o discuţie pe tema remanierii guvernamentale. ”Aşteptăm un răspuns din partea preşedintelui”, a declarat Dăncilă, care a precizat că-şi doreşte ca noii miniştri să preia cât mai repede portofoliile.

Viorica Dăncilă i-a transmis preşedintelui propunerea ca senatorul Nicolae Moga să preia funcţia de ministru de Interne, Ramona Mănescu să preia funcţia de ministru de Externe, iar secretarul general al PSD, Mihai Fifor, funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *