Skip to content
Politică

Dăncilă îi pune la respect pe Ponta și pe sindicaliști: Ceva este în spate! EXCLUSIV

psnews.ro

Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care i-a pus la respect pe fostul președinte al Partidului Social Democrat Victor Ponta și pe liderii de sindicate care de câteva luni încoace se opun măsurilor fiscal-bugetare ale Guvernului.

În primul rând, eurodeputatul a amintit că sindicaliștii au fost deja prezenți la dezbateri cu Guvernul (alături de reprezentanți ai patronatelor), unde „unde li s-a explicat foarte clar că nu li se vor scădea salariile angajaților”, dar ei „nu merg pe un fir logic”.

„Efectiv nu înțeleg această reacție a sindicatelor, mai ales că sindicatele au avut întâlniri foarte dese cu reprezentanți ai Guvernului și ai patronatelor, unde li s-a explicat foarte clar că nu li se vor scădea salariile angajaților. Deci eu nu văd de ce această reacție, de ce sindicatele sunt așa de pornite și nu merg pe un fir logic, ci spun o dată într-un fel și altădată în alt fel. Atâta timp cât primul-ministru a garantat că nu va fi scăzut niciun salariu și a explicat foate clar de ce, nu văd de ce sindicatele au această atitudine care creează o stare atât de agitată în primul rând printre angajați. Eu cred că sindicatele ar trebui să aibă altă atitudine, să apere într-adevăr salariații, dar, în momentul în care au nemulțumiri, să vină cu argumente care să le fundamenteze în mod real. Atâta timp cât salariul net nu scade, se adaugă la brut contribuțiile care au fost trecute de la angajator la angajat, salariatul câștigă, și nu pierde. Brutul crește pensia. Este logic. Chiar dacă sindicatele au impresia că oamenii nu înțeleg, să știți că oamenii înțeleg foarte bine acest lucru”, a afirmat Dăncilă pentru PSnews.ro.

Totuși, întrebată ce interese crede că se ascund în spatele liderilor de sindicate, șefa delegației social-democraților români din Parlamentul European a evitat un răspuns frontal.

„Nu vreau să fac acuzații și știți foarte bine că niciodată nu pot să vorbesc neargumentat. Îmi place să vin cu lucruri pe care le știu. Nu cunosc ce interese au dumnealor și nici nu vreau să acuz anumite interese, dar ceea ce văd eu este o rea-voință în ceea ce privește înțelegerea acestui lucru. Și aș vrea să văd ca, atunci când într-adevăr se vor trece contribuțiile de la angajator la salariat și nu vor scădea salariile, atunci probabil că este rândul dumnealor să dea explicații legate de acest aspect”, a punctat Dăncilă.

Celălalt subiect discutat cu președintele Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) s-a referit la alt critic acerb al PSD-ului: fostul prim-ministru Victor Ponta. La rândul ei, Viorica Dăncilă i-a reproșat ex-premierului că nu ar fi fost în stare să ocupe funcțiile de la vârful partidului și al Guvernului fără susținerea formațiunii politice.

„Eu chiar nu-l înțeleg pe domnul Victor Ponta: a fost președintele Partidului Social Democrat, a fost un om în care noi am investit foarte multă încredere. A fost susținut ca prim-ministru al României, a fost susținut să candideze pentru președinția României… Deci sunt total nelalocul lor aceste atacuri care vin împotriva unui partid care l-a susținut atâta vreme. Prin acest lucru nu face decât să își atragă nemulțumirile membrilor PSD, nemulțumirile oamenilor. Nu poți să lovești în cei care te-au susținut atâta timp! Am impresia că domnul Ponta are o frustrare personală legată de ceea ce se întâmplă și de faptul că PSD-ul a obținut rezultate atât de bune și că își va face programul de guvernare. Nu-l înțeleg pe Victor Ponta și credeți-mă că niciun om nu poate să înțeleagă atacurile dumnealui la un partid care l-a susținut pentru niște funcții pe care dumnealui nu le-ar fi ocupat dacă nu era susținut de partid! a spus Dăncilă.

Chestionată în legătură cu eventualele „butoane” ale lui Victor Ponta, Viorica Dăncilă a susținut că „este clar că ceva este în spate”.

„Poate fi posibil orice – eu nu cunosc acest lucru. Oamenii se pot gândi la orice posibilitate, atâta timp cât nu-i recunosc și nu-i înțeleg reacțiile. Deci nu pot să afirm că are butoane, că nu are, dar este clar că ceva este în spate, văzând atacurile vehemente și foarte dese, care sunt total inexplicabile și să știți că aproape toată lumea le condamnă. Prin aceste atacuri Victor Ponta să nu creadă că face vreun rău partidului! În primul rând, își face un rău lui, ca și credibilitate în fața oamenilor”, a încheiat europarlamentarul PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *